Noile BMW-uri ale MAI „de numai 32.000 de euro” bucata vor aglomera parcările IPJ-urilor, pentru că nu va avea cine să le conducă

La câți polițiști rutieri sunt la MAI, cu greu vor putea fi utilizate 300 de BMW-uri, din cele 600 pe care le va cumpăra ministerul, atrag atenția sindicaliștii de la Europol. Aceștia mai arată că mașinile de mare viteză cu care s-a lăudat Ministerul Afacerilor Interne sunt cele mai slabe, de fapt, din clasa lor, având o capacitate cilindrică echivalentă cu a unui Logan, de aproape 1,9.

Sep 26, 2022 - 20:16
Urmărește-ne peGoogle news
Noile BMW-uri ale MAI „de numai 32.000 de euro” bucata vor aglomera parcările IPJ-urilor, pentru că nu va avea cine să le conducă
Foto: Sindicat Europol

Scandalul cumpărării celor 600 de BMW-uri de la prietenul președintelui Klaus Iohannis este departe de a se stinge, mai ales că apar tot mai multe lucruri dubioase care planează în jurul acestei achiziții. Una dintre probleme este numărul exagerat al acestor autospeciale, în condițiile în care în Ministerul Afacerilor Interne nu sunt atât de mulți polițiști rutieri, scrie Național.ro.

”Se face o achiziție de 600 de BMW-uri, 300 din fonduri PNRR și 300 din fondurile proprii ale MAI, dar nu au ce să facă cu atâtea mașini. Nu există atâția polițiști rutieri să conducă mașinile astea. Acum, în județul Prahova, de exemplu, avem cinci echipaje de Poliție Rutieră. Deci avem cinci mașini pe județ, adică 200 de mașini, la care mai adăugăm încă 100 la București. Și cu restul de 300 ce faci, că mașinile astea sunt doar pentru Poliția Rutieră, nu sunt pentru Ordine Publică, nu sunt pentru altceva. La BMW seria 3 abia încape cineva pe bancheta din spate. În ultimii ani, am avut mai multe mașini decât polițiști. Din punct de vedere logistic, acum avem cel mai mare parc auto din istoria MAI, chiar dacă sunt și multe care ar fi trebuit casate. Oriunde veți merge, la Poliția Națională, la Poliția de Frontieră, veți vedea parcarea plină de autospeciale”, a declarat, pentru Național.ro, Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Potrivit sursei citate, acesta susține că, în loc să cumpere atâtea mașini, MAI putea să plătească salarii decente, să angajeze oameni, că există deficit de personal. Sau, în loc să cumpere 600 de mașini, să fi cumpărat 400, dar cu capacitate cilindrică mai mare.

Chiar dacă reprezentanții BMW susțin că mai există mărci de mașini care au 8 viteze plus unu, specificația cu dedicație din caietul de sarcini, cutia automată cu atâtea viteze, a fost cea care i-a descalificat pe ceilalți concurenți.

”În condițiile în care dacă intri într-o reprezentanță auto nu ieși de acolo fără cinci pliante și șapte reduceri, la licitația MAI a participat doar o singură firmă. Ar fi trebuit să vină Mercedes, Skoda, Volkswagen etc, să depună oferte, că este o concurență acerbă pe piață. Cine nu își dorește să vândă 600 de mașini? Și direct, fără chirie pentru reprezentanță, fără salarii pentru dealeri. În plus, BMW seria 3, pe care îl cumpără MAI, are cea mai slabă motorizare din clasa lui. Ultima achiziție de autospeciale de mare viteză pentru Poliția Rutieră a fost în 2000-2001, iar Passaturile acelea combi aveau putere mai mare decât BMW-urile astea. Passat-ul din 2001 ajunge la viteza de 100 km/h în 8 secunde, iar BMW-ul de acum ajunge în 8,6 secunde. Ei au spus că vor să cumpere autospeciale de mare viteză pentru Poliția Rutieră, ca să facem față vitezomanilor și a situațiilor de pe autostrăzi și a celor care conduc motoare puternice. Păi motoarele de mare viteză au capacitate de la 3.000 în sus, iar BMW-urile cumpărate de MAI au aproape 1.900”, a precizat, pentru Național.ro, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica. În plus, la licitație s-a convenit un termen de așteptare de 270 de zile, după primele 100 de bucăți achiziționate, și atunci oricine putea participa.

Sindicaliștii de la Europol ne spun că MAI mai cumpără și 600 de camere, tot din PNRR, pentru creșterea siguranței rutiere și că, în medie, o cameră iese la 18.000 de euro, un stâlp cu tot.

”Asta înseamnă costuri enorme. Nu există așa ceva, să cumperi o cameră și s-o montezi pe stâlp ca să-ți citească numărul de mașină și să dai atâția bani. Întrebam un producător din domeniu cât e o cameră și îmi spunea că nu e cine știe ce, dar soft-ul costă ceva, dar îl primești gratuit dacă ai cumpărat cinci camere. Sunt acum aplicații pe telefon prin care se gestionează camerele din toate pozițiile și în orice condiții”, a mai afirmat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, conform sursei citate.

Sursa: Național.ro