A fost publicată povestea plagiatului lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
„Cum legiferează Sorin Cîmpeanu în interes propriu: a plagiat în 2006, ca universitar, iar în 2022, ca ministru, încearcă să-și auto-amnistieze plagiatul”, scrie publicatia Pressone, luni dimineață.

Povestea plagiatului lui Sorin Cîmpeanu, a început în 2006, când acesta și-a însușit 13 capitole dintro lucrare semnată anterior de doi autori, „ca structură, ca text, ca imagini, ca date prezentate în tabele, susține jurnalista Emilia Sercan.
Potrivit ziaristei, tot ce a făcut actualul ministru al Educației a fost să schimbe extrem de puțin în titlurile capitolelor. Mai exact, a modificat doar cinci cuvinte din totalul de 117 cât reprezintă titlurile acestei lucrări.
Mai mult, susțin probele publicate de Șercan, Ministrul „și-a însușit în mod fraudulos și paternitatea creației celor 13 capitole, trecându-se drept autor al respectivelor secțiuni din cursul universitar.
"Numele autorilor originali a fost înlocuit cu numele actualului ministru al Educației în ediția din 2006 în care am descoperit plagiatul, dar și într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeași formă.", scrie Pressone.
Sorin Cîmpeanu publicase în 2000, împreună cu cei doi autori, doar nouă pagini din lucrare, fiind al patrulea autor al acesteia.
Pressone l-a căutat pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, dar acesta nu a avut nici o reacție în fața descoperirii cursului plagiat.
Lucrarea inițială pe care și-a însușit-o s-a numit „Îmbunătățiri funciare și irigarea culturilor. Lucrări practice”.
Sursa: Libertatea.ro, Pressone.ro