Andrei Marga, noi declarații controversate: Afirmațiile mele corespund adevărului istoric

Andrei Marga, fost ministru de Externe și al Educației, continuă șirul afirmațiilor controversate susținând că acestea reprezintă ”adevărul istoric”.

Urmărește-ne peGoogle news
Andrei Marga, noi declarații controversate: Afirmațiile mele corespund adevărului istoric
Foto: MAE

Andrei Marga, fost rector al Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a declarat la Târgul de Carte "Alba Transilvana" organizat în Alba Iulia, că "atât timp cât situația din Ucraina nu se rezolvă printr-o discuție între America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi".

Într-un drept la replică publicat duminică, 18 septembrie, de către mai multe publicații (digi24, stiripesurse), el a precizat că ”repetă oricând afirmațiile” și că ”nu este mișcat” de criticile pe care le-a primit ulterior.

”Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință. Altfel, lucrurile se țin mai departe într-o criză absurdă, la care sunt, totuși, alternative. Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului internațional și intereselor generale – dincolo de propaganda de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare.

Cum era de așteptat, după aceste afirmații, s-au convocat tot felul de inși și s-a făcut mobilizarea mediatică pentru a le contracara. Nu sunt mișcat. Niciunul nu a adus vreun argument factual împotriva a ceea ce am spus. Este doar adevăr în afirmațiile mele și mi-am făcut datoria profesională, civică și morală să-l rostesc. Ca de obicei, neputându-se contrazice cu argumente, se inventează și se bat câmpii”, spune Marga.

De asemenea, referitor la comparația dintre abordarea sa și cea a lui Vladimir Putin sau a lui Viktor Orban, Marga a declarat că este ”un lamentabil clișeu”.

”Unul spune că ar fi vorba de o abordare “iliberală”, apropiată de cea a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Susținere complet gratuită, un lamentabil clișeu! Nu știu ce susțin în subiect cei doi lideri și, mai mult decât probabil, nici nu au spus ce am spus eu. Mai mărturisesc că nu mă pronunț despre o persoană înainte de vedea ce a spus efectiv. Prea multe se bazează astăzi la noi pe “așa se zice”, pe “așa ni se cere să spunem”, pe „așa mi-este mai comod”! Nu mă pronunț niciodată doar pe presupuneri, iar personalizarea deciziilor de stat din propaganda actuală este de prost gust.

Am discutat cu ani în urmă, oficial, cu fiecare dintre liderii amintiți. Nu m-am ocupat însă de ceeea ce spun ei în fiecare subiect. Oricum, o părere care nu este cea a propagandei curente nu înseamnă că este a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Doar la minți înguste rău funcționeză penibila regulă „ori spui cum se spune – ori ești cu acela”! Să sperăm că se mai poate gândi și cu propriul cap! (...)

Altul schimbă explicațiile curente, dându-și seama că ele nu stau în picioare, și susține că ar fi o analogie între Rusia actuală și Germania lui Hitler. Simple aiureli! Analogia, trebuie spus, a fost respinsă argumentat deja de istorici germani, de ieri și de azi. În lunile trecute, în strălucite cărți din Germania, analogia a fost infirmată din nou, explicit. Se pare că așa-ziși „specialiști” de la noi nu prea citesc. Sunt de părere că nu are rost ca, atunci când nu se cunosc lucrurile, să se lanseze falsuri spre a fi înghițite de români. Peste toate, analogia nici nu este argument de minte matură.”, a mai spus Marga.