Marcel Ciolacu: Este necesară o creștere a pensiilor cu cel puțin 10%

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că ar fi "inuman" ca pensiile să se mărească cu mai puţin de 10%.

Urmărește-ne peGoogle news
Marcel Ciolacu: Este necesară o creștere a pensiilor cu cel puțin 10%
Foto: Marcel Ciolacu

Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, al celor care ne-am făcut şi am făcut impactul bugetar, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor. (...) Trebuie respectată legea. Legea spune foarte clar că trebuie mărite cu indicele de inflaţie, dar nu de anul acesta, indicele de inflaţie de acum 2 ani, care era sub 5%. Dar nu se poate rămâne acolo. Noi vorbim acum de o mărire şi de o respectare a legii. Când măreşti, măreşti la fel şi celui care are 1.500 de lei şi celui care are 20.000 de lei.(...) Trebuie să creezi o echitate socială. În acel moment intervii pe categorii, exact cum am făcut în Sprijin pentru România şi în primul pachet social negociat când am intrat la guvernare. E normal să ai abordări diferite", a spus Ciolacu, la România TV.

El a arătat că discuţia referitoare la creşterea veniturilor nu trebuie limitată numai la pensii şi că este nevoie în acest sens de un întreg pachet de măsuri cu aplicare de la 1 ianuarie 2023, care ar trebui să fie discutat în cadrul coaliţiei de guvernare.

Într-un fel sunt mai multe măsuri. O discuţie grosso modo, limitată la cât se măresc pensiile, nu este o discuţie corectă. Trebuie să venim cu un pachet întreg şi acest pachet eu vreau să îl discutăm în coaliţie cu perspectiva de la 1 ianuarie. (...) Pensiile se vor mări, e o decizie luată deja, şi de către mine, şi de către prim-ministru", a mai afirmat liderul PSD.