Cresc ratele la creditele în euro - Sunt anunțate creșteri de tarife și la polițele RCA
Ratele în euro ale românilor urmează să crească după ce Banca Centrală Europeană a majorat cu 0,75% dobânda-cheie.

Statisticile arată că 40 la sută dintre persoanele care au credite vor fi afectate de această majorare. Indicele Euribor a fost negativ în ultimii ani.
Din vară, a devenit pozitiv și acum este la 0,8 procente. Estimările analiștilor sunt că va sări de 1 punct procentual până la sfârșitul anului, în condițiile în care Banca Centrală Europeană a majorat dobânda cheie cu 0,75 %.
Este cea mai mare creștere de la lansarea monedei euro. Banca Europeană speră astfel să potolească inflația-record, de peste 9 procente, din zona euro. Potrivit știrilor TVR, analiștii estimează însă că românii cu credite în euro nu vor simți o majorare imediată a ratelor pentru că s-a depreciat moneda europeană. Predicțiile sunt însă că EURO își va reveni.
Majorări de tarife sunt estimate și la polițele RCA, cei mai loviți fiind șoferii începători, sub 30 de ani, care ar putea plăti până la 1.532 de lei pe an. Majorări ar putea fi și pentru șoferii din orașele mari, cu trafic intens.
Față de anul trecut, după falimentul City Inssurance, polița RCA medie anuală a crescut de la 670 de lei, la peste 1.000 de lei.