Generalul american Ben Hodges: România nu face față unui război cu Rusia

România trebuie să fie capabilă să transporte echipamente grele, muniții, personal, a declarat generalul american Ben Hodges la Forumul pentru securitate în zona Mării Negre și Balcani, potrivit adevărul.ro.

Sep 8, 2022 - 06:43
Urmărește-ne peGoogle news
Generalul american Ben Hodges: România nu face față unui război cu Rusia
Foto: US Army

”Tot ce ține de logistică trebuie conectat cu infrastructura, prin poduri, tunele, porturi. Sincer să fiu, această țară minunată care e România încă nu e pregătită să facă față”, a mai spus acesta.

La acest forum, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a subliniat că o dată la 30 de zile apare un purtător de cuvânt din Rusia care acuză România că furnizează armament, instruire, soldați sau chiar mercenari Ucrainei.

”Toate acestea sunt elemente ale războiului hibrid împotriva Ucrainei și României, împotriva coaliției internaționale care sprijină, în acest moment, războiul drept pe care Ucraina îl are pentru apărarea teritoriului”, a spus Dîncu.