Crește ajutorul de șomaj - Proiectul de lege a fost adoptat în Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 7 septembrie, un proiect de lege care prevede mărirea cuantumului indemnizaţiei de şomaj care se acordă persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, acesta urmând să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă.

Sep 7, 2022 - 19:35
Urmărește-ne peGoogle news
Crește ajutorul de șomaj - Proiectul de lege a fost adoptat în Camera Deputaţilor
Foto: Unsplash/ imagine cu caracter ilustrativ

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 76/2002, în sensul majorării cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, de la 75% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR), la 100% din acesta.

”Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an”, conform iniţiativei legislative adoptate.

În prezent, valoarea ISR este de 525,5 lei.

Legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare