Partidele care au alese femei în Parlament vor primi subvenții mai mari de la bugetul de stat

Subvenţiile acordate de la bugetul de stat partidelor ar putea să fie împărţite şi în funcţie de numărul femeilor alese efectiv în Parlament şi în cadrul autorităţilor locale de fiecare formaţiune.

Sep 6, 2022 - 19:50
Urmărește-ne peGoogle news
Partidele care au alese femei în Parlament vor primi subvenții mai mari de la bugetul de stat
Foto: Captură Video/ imagine cu caracter ilustrativ

O propunere legislativă care prevede acest lucru a fost adoptată tacit marți, 6 septembrie, de senatori.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 29 iunie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Proiectul de lege iniţiat de senatoarea PNL Alina Gorghiu şi fosta senatoare Iulia Scântei modifică şi completează Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, introducând acest criteriu în privinţa împărţirii subvenţiei de la stat între partide.

Iniţiativa legislativă prevede şi faptul că, în cazul partidelor politice care promovează tineri pe listele electorale, suma alocată de la buget va fi majorată dublu proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii tineri.

”Suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puţin 0,01% şi de cel mult 0,04% din Produsul Intern Brut. Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei. Pentru partidele politice care promovează tineri pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii tineri”, prevede proiectul.

Subvenţia de la bugetul de stat se acordă şi în funcţie de ”numărul de femei alese efectiv la alegerile generale pentru Camera Deputaţilor şi Senat” şi ”numărul de femei alese efectiv la alegerile generale pentru autorităţile administraţiei publice locale”, mai prevede proiectul.

De asemenea, este modificat articolul 18 din lege, astfel încât ”65% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral, 10% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice, proporţional cu femeile alese efectiv la alegerile parlamentare, dacă au realizat pragul electoral”.

În legea în vigoare, ”75% din bugetul anual acordat partidelor politice sunt împărţite partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral”.

Totodată, proiectul modifică şi articolul 20 din lege, în sensul că ”20% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeţeni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti, dacă au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judeţean şi de consilier din cadrul municipiului Bucureşti, iar 5% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice, proporţional cu femeile alese efectiv la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeţeni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti”.

În prezent, legea precizează că întreg procentul de 25% din bugetul anual acordat partidelor politice este împărţit partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeţeni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti, dacă au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judeţean şi de consilier din cadrul municipiului Bucureşti.

Proiectul propus menţionează că ”20% din valoarea veniturilor care provin din subvenţia anuală primită de la bugetul de stat vor fi utilizate în scopul promovării şi încurajării participării femeilor în procesele politic şi electoral, iar 10% din valoarea subvenţiei anuale primite vor fi utilizate pentru promovarea şi încurajarea tinerilor în procesele politic şi electoral. În cazul partidelor politice în care există organizaţii ale femeilor şi ale tinerilor, aceste fonduri vor fi gestionate de organizaţiile în cauză”.

Sursa: Ziare.com