Un copil de 6 ani din Vaslui s-a ars pe față după ce a aruncat o sticlă cu benzină în foc

Un copil în vârstă de şase ani din comuna Oşeşti, județul Vaslui, a fost preluat duminică seara de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD, cu arsuri la faţă şi torace după ce a aruncat o sticlă cu benzină pe foc.

Sep 5, 2022 - 06:39
Urmărește-ne peGoogle news
Un copil de 6 ani din Vaslui s-a ars pe față după ce a aruncat o sticlă cu benzină în foc
Foto: Fundația pentru SMURD/ Imagine cu caracter ilustrativ

Pompierii au aflat că mama copilului se afla în apropiere şi imediat cum acesta a fost cuprins de flăcări a aruncat cu apă pentru a-l salva.

"Echipajul ambulanţei TIM a fost solicitat să intervină în localitatea Buda, comuna Oşeşti, pentru salvarea vieţii unui copil în vârstă de şase ani care a suferit arsuri după ce a aruncat un recipient cu benzină în foc. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsit un copil care suferise arsuri pe faţă şi pe corp. Copilul a primit primul ajutor şi este transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit salvatorilor care au intervenit la locul producerii incidentului, copilul a suferit arsuri de gradul II. El va fi evaluat medical, urmând să se stabilească dacă se impune transportul la o altă unitate sanitară.

Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.