Bărbat din Cluj, arestat preventiv, după ce și-a ucis mama și bunica

Bărbatul de 33 de ani din Cluj, acuzat ca şi-a ucis mama şi bunica, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În timpul audierilor, el nu şi-a recunoscut fapta şi a părut foarte calm. Riscă mai mulţi ani de închisoare, mai ales că a mai fost condamnat în trecut şi pentru alte acte de violenţă.

Sep 1, 2022 - 20:39
Urmărește-ne peGoogle news
Bărbat din Cluj, arestat preventiv, după ce și-a ucis mama și bunica
Foto: Poliția Română/ imagine cu caracter ilustrativ

Crima a șocat o comunitate întreagă în comuna clujeană Baciu.

Într-un acces de furie, generată de o ceartă legată de bani, le-ar fi ucis cu sânge rece pe mama sa, în vârstă de 58 de ani, și pe bunica sa, în vârstă de 84 de ani.

Imediat după crimă s-a dus la magazin să își cumpere țigări și bere, după care a revenit în apartament.

Cei care au descoperit totul au fost fratele și tatăl lui, care divorţase de mamă în urmă cu câțiva ani.

Individul, deși are 33 de ani, nu lucra și locuia împreună cu mama și bunica.

Vecinii îl știu ca pe o fire violentă și conflictuală. Nu de puține ori, în apartmentul lor au fost certuri.

Mai mult decât atât, pe numele său a fost emis un ordin de protecție cerut de mama lui, dar în cele din urmă aceasta și-a retras plângerea.

Bărbatul a mai fost condamnat în trecut tot pentru fapte cu violență. Nu a fost însă închis, pentru că la proces a fost comunicată o adresă din Italia, iar sentința nu i-a fost comunicată la adresa din comuna Baciu.