„Mintea mea e mai bolnavă ca a lui Cioacă” - Poliţistul care își spiona fosta soție a fost condamnat pentru infracțiuni informatice

Un polițist din Vaslui a fost condamnat definitiv pentru comiterea a trei infracțiuni informatice, după ce și-a spionat fosta soție ca să afle dacă are un amant. În timp ce era interceptat, polițistul a fost prins când primea șpagă de la un mic comerciant.

Aug 30, 2022 - 20:40
Urmărește-ne peGoogle news
„Mintea mea e mai bolnavă ca a lui Cioacă” - Poliţistul care își spiona fosta soție a fost condamnat pentru infracțiuni informatice
Foto: Vasluianul.ro - Pexels

Curtea de Apel Iași l-a achitat pe Nicu Mocanu, un poliţist din cadrul IPJ Vaslui, pentru două infracțiuni de șantaj. Polițistul va merge însă la închisoare, după ce judecătorii l-au găsit vinovat pentru interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și transfer neautorizat de date informatice, aplicându-i o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare efectivă. Decizia este definitivă și a fost pronunțată pe 30 august.

Inițial, Tribunalul Vaslui îl condamnase la cinci ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor informatice amintite şi șantaj. Agentul a fost pus sub acuzare după ce a încercat să se răzbune pe fosta soţie, cu care încă locuia şi pe care o bănuia că îl înşală.

În toamna anului 2019, Nicu Mocanu a ajuns în atenţia procurorilor DIICOT, după ce şi-a spionat informatic fosta soţie, alături de care locuia şi avea o relaţie de concubinaj, deşi erau divorţaţi. Tensiunile dintre cei doi au început să apară pe fondul geloziei excesive a poliţistului şi au escaladat în momentul în care acesta, aflat în concediu pentru creşterea copilului, a descoperit că partenera lui ar avea o relaţie cu un alt bărbat.

De-a lungul anilor, femeia l-a reclamat pe poliţist de mai multe ori pentru violenţele fizice şi verbale, însă ulterior îşi retrăgea plângerile, împăcându-se.

Pe 6 noiembrie 2019, poliţistul Nicu Mocanu a fost arestat preventiv, fiind pus sub acuzare de procurorii DIICOT pentru acces ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, transfer neautorizat de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, şantaj şi luare de mită, potrivit Libertatea.

Interceptat în baza mandatelor emise de Tribunalul Vaslui, bărbatul a fost surprins cum îşi ameninţă fosta soţie, folosind un limbaj violent, dar şi cum povesteşte unui prieten că a spart conturile femeii şi a aflat detalii despre viaţa sa privată şi de la locul de muncă.  Astfel a început să o ameninţe că o va reclama atât pe ea, cât şi firma la care lucra, acuzând că ar comite acte de evaziune şi alte fapte penale.

De altfel, poliţistul a solicitat administratoarei firmei la care lucra fosta soţie să îi concedieze pe ea şi pe presupusul amant. Într-un mesaj conţinând un print-screen cu o convorbire privată a administratoarei firmei cu angajaţii, poliţistul o avertiza că este „doar 1% despre ceea ce am eu despre firma voastră”.

La primele audieri, fosta soţie a poliţistului Mocanu a afirmat că nu i-a permis niciodată să-i acceseze conturile şi nici nu i-a oferit parolele. Cu toate acestea, bărbatul avea salvate pe un stick toate discuţiile pe care ea le purtase cu colegii de muncă prin intermediul aplicaţiilor online.

Cu câteva zile înainte de a fi arestat preventiv, Mocanu a fost interceptat în timp ce i se destăinuia unui prieten cum a accesat conturile soţiei, chiar dacă nu are cunoştinţe informatice solide.

„Poliţist Mocanu – E! E! Încă se aşteaptă că ei nu ştiu că eu ştiu. Dar eu ştiu de acum două luni. Problema e că eu am un creier bolnav. Cum să îţi zic eu ţie? Bolnav! Adică eu de aici… Când ţi-am spus că i-am spart lui aia conturile şi pe p… mă-sii… Păi eu când îmi pun ceva în cap… Bă, păi dar eu i-am instalat pe calculator şi pe telefon aplicaţii care mie îmi spuneau parolele şi tot ce vrei tu! Eu care în viaţa vieţilor mele… Eu am fost Prieten: -Da, dar când apare interesul… ”

Poliţist Mocanu: -Bă, deci eu am stricat două calculatoare în liceu! Le-o pus lângă sobă profesoara. A zis că tu eşti afonul clasei! Tu eşti prostul clasei! Băi, băiete! Deci îţi jur pe ce am mai scump că nu glumesc!

Prieten: – (n.l.- râde)

Poliţist Mocanu: – Da şi în trei zile…

Prieten: – Când apare interesul şi nevoia…

Poliţist Mocanu: – Ea nu ştie că nici în momentul de faţă… Ea a schimbat toate parolele, dar eu o am pe aia de la Yahoo. E! În baza lui aia de la Yahoo, pot să le f…t pe toate celelalte şi să… E! Chestia e alta: că nu-i mai apare ,,violarea intimităţii” atâta timp cât afli o informaţie despre o infracţiune. Înţelegi ideea?“

Poliţistul Mocanu povesteşte prietenului său, care a confirmat convorbirea şi în instanţă, că se va răzbuna pe soţia lui, susţinând că deţine suficiente cunoştinţe pentru a lichida o persoană fără a lăsa urme. Se laudă că a urmărit mii de ore cu documentare, încă de când era elev, şi că este „olimpic” la criminalistică, scrie Libertatea.

La un moment dat, în cadrul discuţiei, Nicu Mocanu se compară cu fostul poliţist Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea avocatei Elodia Ghinescu, susţinând că este mai perspicace decât acesta.  În cadrul interceptării ataşate la dosarul soluţionat de Tribunalul Vaslui, poliţistul Mocanu vorbeşte despre mai multe metode prin care ar putea elimina o persoană.

Poliţistul susţinea că soţia sa l-a umilit, având o relaţie extraconjugală, în timp ce el avea grijă de copil acasă.

„Poliţist Mocanu: – E cu dus şi întors, frate! Bă! Păi Cioacă peste jumate (jumătate din sentinţa de 15 ani, n.red.) se eliberează. Omul ăla nu a fost condamnat pentru omor. A fost condamnat pentru ,,violarea intimităţii corespondenţei” şi pentru lovituri cauzatoare de moarte.

repetent! Băi! Repetent la informatică! Ai cuvântul meu de onoare! Eu am stricat…

Prieten: – Am înţeles!

Poliţist Mocanu:- Deci el n-a fost condamnat. Pentru că neavând cadavru, nu poţi să condamni un om pentru ceva ce nu e. I-o dat maxim. La amândouă. 15 ani. Deci i-o dat maxim. Nu. 15 ani adunat. I-a dat maxim şi la una, şi la alta. Şi la ,,L.C.M” şi la aia. (…) Mintea mea e mult mai bolnavă ca a lui Cioacă. Mi s-a spus că semăn cu el.

Prieten: – (n.l.- râde)

Poliţist Mocanu: – Nu… Deci. Nu, nu, nu! Deci mintea mea e mult mai bolnavă ca a lui. Nu! El e pistol cu apă pe lângă mine! Nu! Deci eu dacă îmi pun capacitatea mea în practică, e grav! (…) Prieten: – (n.l.- neinteligibil) ştii, aici e problema. Băi, omule! Nu! Problema e că eu am mii de ore de documentare urmărite. De criminalistică şi de ce vrei tu. Păi eu din clasa a IX-a, eu urmăream până la patru dimineaţa. Băi, deci cum să îţi zic? Eu am fost olimpic, frate, unde vrei tu. Deci nu vorbeşti cu un dobitoc! Vorbeşti cu un om bolnav! Cum să îţi spun eu ţie! La propriu!“

În timpul anchetei, fosta soţie a poliţistului a înaintat un memoriu procurorilor DIICOT, anunţându-i că îşi retrage declaraţia iniţială. Ulterior, s-a constatat că memoriul fusese scris la cererea unui alt poliţist, coleg cu Nicu Mocanu, care îi reproşase femeii că din cauza ei acesta a ajuns să fie arestat. Poliţistul care a comandat memoriul a fost pus şi el sub acuzare pentru instigare la favorizarea infractorului.

Ulterior, în timpul procesului, fosta soţie a poliţistului a continuat să aibă o atitudine oscilantă, susţinând că se simte intimidată de instanţă. Potrivit datelor din dosar, tânăra s-a împăcat cu fostul ei soţ şi ar fi dorit ca acesta să nu mai fie tras la răspundere. 

Deşi s-a prevalat de dreptul la tăcere, poliţistul Mocanu nu a negat niciodată veridicitatea celor reţinute în procesele- verbale de redare a conversaţiilor interceptate, în cuprinsul cărora a detaliat modalitatea în care a accesat ilegal conturile partenerei. În faţa instanţei, prin intermediul întrebărilor adresate martorilor, el a încercat să inducă ideea că fosta soţie i-a permis să-i acceseze conturile „în contextul unei relatii de concubinaj mai dificilă, dar continuă”.

Deşi instalarea programului informatic aplicaţia de tip keylogger “…” pe calculatorul comun poate fi legitimă în acest context, obţinerea parolei persoanei vătămate, folosirea acesteia în vederea accesului pe conturile de socializarea ale persoanei vătămate şi transferul de date din aceste conturi către un stick aparţinând doar inculpatului nu au fost în niciun mod justificate sau argumentate de către inculpat şi nici de vreuna dintre persoanele audiate în acest sens”, este concluzia judecătorilor Tribunalului Vaslui.

În timp ce era cercetat pentru spionarea fostei soţii, procurorii au descoperit că poliţistul Mocanu a primit o mică şpagă de la un comerciant din mediul rural, pe care îl descoperise cu nereguli în acte. 200 de lei i-au fost oferiţi pentru a nu aplica amenda.  De altfel, în timpul discuţiilor purtate cu fosta soţie, cei doi se acuză reciproc de ilegalităţi.

În timp ce poliţistul o ameninţă cu darea în vileag la autorităţile statului, femeia îi transmite: „Auzi, lasă statul român… da şpaga e bună, nu? Când vine unu, altu de la Todiresti, Dumeşti (localităţi unde îşi desfăşura activitatea Nicu Mocanu n.r.) să îţi mai aducă nişte bani”.

Nicu Mocanu s-a ales cu primul dosar penal în 2014, când a fost prins de un echipaj rutier conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. A refuzat să i se recolteze probe biologice, astfel că a fost pus sub acuzare pentru refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În 2015, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind dispusă amânarea aplicării pedepsei de 1 an, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Fiind o pedeapsă cu amânare, a continuat să activeze în Poliţie.

Un an mai târziu, în 2015, a fost implicat într-un scandal de proporţii într-un club din judeţul Iaşi.  Poliţistul Nicu Mocanu şi cinci dintre prietenii săi au fost puşi sub acuzare şi trimişi în judecată în 2018 pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, respectiv loviri şi alte violenţe.

În timpul procesului, agresorii au reuşit să convingă victimele să-şi retragă plângerile pentru infracţiunile de lovire, în sarcina lor rămânând doar infracţiunea de tulburarea liniştii şi ordinii publice, la care nu intervine împăcarea părţilor.

Mocanu a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, fiindu-i stabilit un termen de supraveghere de doi ani. Şi după cea de-a doua condamnare a rămas în sistem, nefiindu-i interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică.

Sursa: Adevărul.ro, VremeaNouă.ro