Gheorghe Nichita, fost primar al Iașului, condamnat la închisoare cu executare, după ce și-a spionat amanta cu polițiștii locali

Fostul edil al municipiului Iași, Gheorghe Nichita și fostul șef al Poliției Locale Iași, Liviu Hliboceanu, au fost condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „Amanta”, primul la 5 ani, al doilea la 4 ani. Nichita a fost dus în cursul după-amieziii de marți la Penitenciarul Vaslui.

Aug 30, 2022 - 18:55
Urmărește-ne peGoogle news
Gheorghe Nichita, fost primar al Iașului, condamnat la închisoare cu executare, după ce și-a spionat amanta cu polițiștii locali
Foto: Gheorghe Nichita/Facebook

Magistrații Curții de Apel au constatat prescrierea acuzațiilor de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic și de instigare la folosirea de informații nedestinate publicității. În schimb, acuzația de instigare la abuz în serviciu nu s-a prescris, iar judecătorii s-au decis asupra unei pedepse finale de 5 ani de detenție, potrivit Ziarul de Iași.

În cazul lui Hliboceanu, s-a constatat prescrierea acuzațiilor de acces ilegal la un sistem informatic și de folosire de informații nedestinate publicității. Magistrații au menținut condamnarea la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu dată în primă instanță.

Gheorghe Nichita fusese liberat condiționat în octombrie anul trecut, din executarea unei pedepse de 5 ani de închisoare primită în septembrie 2020 pentru luare de mită. El a fost acuzat de procurorii DNA că a cerut un „comision” de 10% din contractul de 69 milioane lei pentru modernizarea sistemului de management al traficului.

Nichita a primit 3,7 milioane lei în bani, reduceri la un hotel de lux din București ori cazare într-o excursie în China. Noua pedeapsa de cinci ani cu executare urmeaza sa fie comasata cu pedeapsa precedenta, instanta urmand sa stabileasca perioada exacta ramasa de executat, tinand cont de varsta fostului primar si de timpul anterior petrecut in arest.