Sute de localități din România, fără medic de familie - Raportul Avocatului Poporului
Un raport despre starea medicinei de familie din ţară, care a fost realizat de către instituţia Avocatul Poporului, arată că profesia este una pe cale de dispariţie, oamenii din sute de localităţi din medul rural riscând să moară cu zile, deoarece nu este medic. Şi deficitul de medici este de ordinul sutelor.

Această problemă se adaugă multitudinii din sistemul de sănătate publică din România şi se acutizează de la an la an. Grav este şi faptul că proaspeţii absolvenţi nu sunt atraşi de medicina de familie, astfel că această categorie profesională este din ce în ce mai îmbătrânită, iar noi sarcini se adaugă în fişa postului.
„În Neamţ, funcţionează 240 de cabinete în cele 83 de unităţi administrative (două municipii, trei oraşe, 78 comune şi 346 sate - n.red.), necesarul fiind de 290. Există comune cu trei şi mai multe sate, care au un singur medic de familie“, declară Angela Bica, vicepreşedinta Patronatului Medicilor de Familie Neamţ.
Alte trei comune, Pânceşti, Văleni şi Gâdinţi, nu au cabinete. Concluzia este că meseria nu mai este atractivă, puţini rezidenţi dorind să activeze în domeniu. Iar din cei puţini care acceptă, după câţiva ani renunţă şi se îndreaptă spre alte specializări. În Neamţ, aproape o treime dintre medici au peste 60-65 de ani.
În raportul întocmit de Avocatul Poporului, care a fost publicat în aprilie 2022, este prezentată şi situaţia la nivel de ţară. Nu erau medici de familie în 14 localităţi din Sălaj, la Caraş-Severin în 14, la Alba în 13, la Hunedoara în 12, iar la Buzău în 10. În ceea ce priveşte „încărcătura“ pe cabinet, cea mai mare era în Sălaj - 4774 de persoane.
Se mai precizează în document că, la nivel naţional, un număr de 212 localităţi din mediul rural nu au medic de familie, fiind 665 de posturi vacante. Într-o statistică a INS, se arată că, în 2019, la sate, activitate aveau doar 9,0% din totalul medicilor din ţară, 12% dintre stomatologi şi 10,9% din total personal sanitar mediu.
„Motivul principal pentru care s-a ajuns în această situaţie se bazează pe dificultăţile întâmpinate de către personalul medical, (...) posibilităţile de adaptare la condiţiile de viaţă oferite de mediul rural, nestimulative, lipsite de orizont, fără acces la educaţie, cultură, sanitaţie deficitară - 45% din populaţie având toalete în curte, precum şi lipsa de sustenabilitate din partea administraţiei locale“, concluzionează Avocatul Poporului, citând date de la de Colegiul Medicilor.
Sursa: Adevărul.ro