Doi bărbați au murit după ce au căzut într-un canal de colectare a dejecţiilor, în Ialomița

Nenorocirea s-a petrecut duminică, 21 august, în jurul orei 15.30, când cei trei bărbați au căzut în canalul colector. Pompierii de la ISU Ialomița au fost alertați să intervină prin apel la 112 pentru a le salva viața. Din păcate, pentru două dintre cele trei victime nu s-a mai putut face nimic.

Aug 21, 2022 - 20:03
Doi bărbați au murit după ce au căzut într-un canal de colectare a dejecţiilor, în Ialomița
Foto: SMURD.ro/ imagine cu caracter ilustrativ

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență patru echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia. cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară și o autospecială de primă intervenție și comandă. În sprijinul acestora au acționat două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță (una de tip B și una de tip C).

Doar o singură victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 34 de ani, a fost găsită conștientă și cooperantă.

Conform ISU Ialomița, aceasta a fost monitorizată de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații suplimentare.

Din nefericire, pentru celelalte două victime, doi bărbați, cu vârste de aproximativ 38 și 53 de ani,  nu s-a mai putut face nimic.  Aceștia au fost extrași din canal de către salvatori, cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, însă nu au răspuns manevrelor medicale. Erau  inconștiente, necooperante, prezentând leziuni incompatibile cu viața.  Cele două victime au fost preluate de către echipajele medicale aflate la locul intervenției, însă la scurt timp au fost declarate decedate.

Polițiștii ialomițeni au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care cei trei bărbați și-au pierdut viața. Surse judiciare au precizat că cei trei erau muncitori la ferma de animale și, într-un moment de neatenție, au alunecat și au căzut în canalul plin cu dejecții.

În urmă cu o lună, pe 21 iulie, trei persoane au murit într-o fosă septică din comuna mureşeană Sărăţeni. Printre victime s-au aflat primarul localității şi fiica sa.

Tragedia a avut loc pe 21 iulie, după ce un bărbat a chemat un vecin să-l ajute să desfunde fosa septică. Din cauza vaporilor toxici, bărbatul a leşinat, iar proprietarul gospodăriei a sunat la 112. Până la sosirea salvatorilor, acesta a cerut ajutor primarului Biro Csaba, care locuia în apropiere.

Biro Csaba a venit imediat împreună cu fiica lui cea mare, Monika, şi amândoi au intrat în fosă pentru a-l scoate pe bărbatul leşinat. Gestul a fost unul fatal pentru că ambii şi-au pierdut conştienţa. Proprietarul a încercat să o scoată pe fată şi a coborât în fosă, dar a leşinat la rândul lui.

„Patru victime au fost găsite într-o fosă septică, toate patru în stop cardio-respirator. Am început resuscitarea, prima victimă scoasă a fost transferată la spital, celelalte trei, din păcate, după 50 de minute au fost declarate decedate”, a precizat la acel moment Bogdan Posteucă, de la UPU SMURD Târgu Mureş.