Pompierii români și-au încheiat misiunea în Franța, unde au participat la stingerea incendiilor de vegetație

Acţiunea pe care 77 de pompieri români au desfăşurat-o timp de o săptămână în Franţa s-a încheiat, a anunţat, vineri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Aug 19, 2022 - 17:34
Urmărește-ne peGoogle news
Pompierii români și-au încheiat misiunea în Franța, unde au participat la stingerea incendiilor de vegetație
Foto: IGSU

Conform sursei citate, salvatorii români au participat la misiuni de stingere a incendiilor în sud-vestul Franţei, în condiţii meteorologice deosebite, misiunile modulului RO-GFFF-V constând în identificarea şi lichidarea focarelor ascunse, precum şi protejarea locuinţelor aflate în vecinătate de posibile alte focare existente.

Eforturile pompierilor militari români au fost susţinute de implicarea extraordinară a autorităţilor şi a voluntarilor din Franţa care, în toată această perioadă, au dovedit solidaritate în lupta pentru stingerea incendiilor înregistrate în ţara gazdă. Ajutorul pe care România l-a acordat autorităţilor franceze a fost în baza solicitării de asistenţă internaţională formulate de Guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecţie Civilă", arată IGSU.

O parte a modulului va reveni în ţară vineri, cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naţionale, iar ceilalţi salvatori, împreună cu tehnica de intervenţie, vor ajunge în ţară pe cale terestră.