Mii de vouchere sociale pentru alimente au fost blocate, după ce românii le-au vândut sau au cumpărat alcool

10.000 de vouchere sociale au fost blocate după ce românii le-au vândut sau au cumpărat alcool. Persoanele care nu au respectat legea au primit amenzi și de peste 10.000 de lei. Și firmele care au permis achiziționarea altor produse decât alimente au fost sancționate cu până la 5.000 de lei.

Urmărește-ne peGoogle news
Mii de vouchere sociale pentru alimente au fost blocate, după ce românii le-au vândut sau au cumpărat alcool
Foto: Unsplash/ imagine cu caracter ilustrativ

Voucherele de 50 de euro au ajuns la toți românii cu venituri mici. Nu toți au folosit cardurile pentru a-și cumpăra alimente sau o masă caldă, așa cum prevede legea.

Peste 10.000 de carduri sunt în momentul de față sunt blocate fie ca urmare a modului defectuos de folosire a lor, fie că sunt probleme de identitate a beneficiarilor de vouchere. Este o datorie a beneficiarului să înțeleagă că ele au fost date pentru a sprijini populația și pentru a nu face comerț cu ele”, a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Amenda plătită de cei care au folosit vouchere în alte scopuri s-a ridicat și la 10.200 de lei.

Românii nevoiași care au primit cardurile în lunile iunie - iulie le vor putea folosi după mijlocul lunii august când vor fi alimentate cu cei 250 de lei. Chiar și așa, oamenii se plâng că, nici cu banii în plus primiți de la stat, viața lor nu s-a îmbunătățit.

2,5 milioane de vouchere au fost distribuite începând cu 1 iunie până în prezent. Românii cu venituri mici primesc câte 1000 de lei până la finalul anului, în patru tranșe. Momentan Guvernul nu a luat nicio decizie privind prelungirea măsurii de ajutor și pentru 2023.