Angajați ai Ambulanței din Bihor, sancționați, după ce au fost surprinși la cumpărături sau la cules de soc, cu pacientul în mașină

Doi angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Bihor au fost sancţionaţi după ce au fost filmați în timp ce culegeau flori de soc şi făceau cumpărături cu pacienţii în maşină. Faptele celor doi au fost semnalate de un fost coleg ambulanţier, care a făcut, printr-un avocat, o sesizare către Ministerul Sănătăţii. Ambulanţierul fusese dat afară în urmă cu doi ani, după ce a fost prins că a mers să spele mașina personală în timpul serviciului.

Urmărește-ne peGoogle news
Angajați ai Ambulanței din Bihor, sancționați, după ce au fost surprinși la cumpărături sau la cules de soc, cu pacientul în mașină
Foto: Captură Video Ebihoreanu.ro

În prima filmare, un ambulanţier este surprins mergând la cumpărături, în timpul programului. Într-o alta zi, o asistentă medicală a fost surprinsă culegând flori de soc de pe marginea drumului, în timp ce pacientul aştepta în ambulanţă.

Sergiu Cătălin Hercuţ,  avocat, Baroul Bihor: „Având în vedere gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite de către aceștia, era deosebit de important ca aceste aspecte să le aducem la cunoștință angajatorului. Din punctul nostru de vedere, este intolerabil ca angajați din cadrul acestui serviciu să fie preocupați de satisfacerea unor nevoi”.

Ambulanţierul care a mers la cumpărături, dar şi asistenta medicală au fost sancţionaţi cu 10% din salariu pentru trei luni. În cazul asistenței, cercetarea disciplinară nu este încheiată, astfel că ar putea rămâne chiar fără locul de muncă.

Dr. Liciniu Venter, manager, Seviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor: „Sunt nişte fapte care nu sunt de tolerat. Măsurile vor fi din cele mai dure, cum am mai avut, şi până acum, cazuri de angajaţi care pentru faptele pe care le-au făcut li s-a desfăcut contractul de muncă.

Gheorghe Chiş, preşedinte, Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa" din România: „Condamnăm această situaţie a ceea ce s-a întâmplat la Bihor.  Nu e un caz general, e un caz aparte şi nu aş vrea să se răsfrângă această situaţie la nivel de serviciu de ambulanţă.”

Asistenta medicală care a fost surprinsă la cules de flori de soc a mai fost filmată în timp de fuma în ambulanţă. Atunci a scăpat de sancţiune pentru că nu s-a putut stabili data la care a fost făcută filmarea.