VIDEO: Mină din Al Doilea Război Mondial, găsită la 8 mile de țărmul românesc

Miercuri, 3 august, scafandrii Forţelor Navale Române au distrus o mină marină din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pe care au descoperit-o la o distanţă de aproximativ 8 mile marine de ţărm, într-un raion maritim din zona Tuzla.

Aug 4, 2022 - 18:37
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO: Mină din Al Doilea Război Mondial, găsită la 8 mile de țărmul românesc
Foto: Captură Video Forțele Navale Române

Exerciţiul EP MCM Dive este condus de Centrul 39 Scafandri şi se desfăşoară, în perioada 1-5 august, în raioane maritime din largul ţărmului României de la Marea Neagră. La acesta participă 240 de militari români şi aproximativ 60 de militari străini din Azerbaidjan, Bulgaria, Franţa, Statele Unite ale Americii şi Turcia.

Marina Militară Română a amplasat, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, zeci de mine marine, într-un raion din apropierea ţărmului românesc cuprins între Tuzla şi Midia, pentru apărarea oraşului Constanţa de navele militare sovietice.

După încheierea războiului, cele mai multe dintre aceste mine marine au fost dragate de către navele militare româneşti şi au fost distruse, iar altele au rămas pe fundul mării şi au fost cartografiate, fiind denumite de marinari „minele din barajul istoric”.

În ultimii ani, acestea au fost neutralizate şi distruse, prin explozii controlate de la distanţă, în timpul exerciţiilor şi antrenamentelor, de către scafandrii de mare adâncime şi scafandrii de luptă EOD, specializaţi în lucrul cu dispozitive explozive.