Christian Ciocan: A fost găsită o rezolvare pentru deficitul uriaș de personal din MAI

Comisarul-șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română (F.S.D.P.R.), a spus care ar fi o propunere de rezolvare a unei mari probleme: deficitul uriaș de personal din poliție.

Urmărește-ne peGoogle news
Christian Ciocan: A fost găsită o rezolvare pentru deficitul uriaș de personal din MAI
Foto: Adevărul.ro

A avut loc o ședință de dialog social, cu inspectorul general al Poliției Române, generalul Benone Matei. Dincolo de ordinea de zi, au fost reluate alte probleme care ne frământă și, în special, pe inspectorul general. Constat ca Federație, pentru că vorbesc doar în numele nostru, că de la întâlnire la întâlnire, problemele pe care le-a adus dânsul în atenție se referă, în primul rând, la ieșirile masive din sistem ale oamenilor cu experiență. A căutat soluții și le-a găsit, inspirându-se și din experiența anilor trecuți, dar și din experiența altor state din comunitatea europeană, precum Ungaria sau Bulgaria. Aceste țări au găsit rezolvări ale unor probleme cu care se confruntau tocmai pentru a crește siguranța cetățeanului și a nu vulnerabiliza sistemul, care era și așa cu mega probleme.”, a spus Ciocan, potrivit DCNews.ro.

De exemplu, în Ungaria salariile au crescut cu 20%. Noi ne străduim, de ani de zile, să aducem coeficienții de salariu la nivelul anilor 2016 de la anul 2009 și nu reușim. Tot în Ungaria, problema principală este că acolo s-a găsit soluția ca oamenii cu experiență, care ajung la vârsta pensionării, să nu fie determinați, prin tot felul de zvonuri sau presiuni la vedere sau mai ascunse, să părăsească sistemul. Nu! Ei rămân și după pensionare, pe aceleași funcții, în continuarea în sistem. Adică, plus valoarea pe care o aduce un om cu  25-30 de ani de muncă, ce rezidă din experiență, poate fi folosită și în alte sensuri pentru instruirea tinerilor polițiști, care intră acum în sistem, a căror plus valoare este de necontestat.”, a declarat Ciocan, potrivit sursei citate.

Noi ne confruntăm cu ieșiri din sistem și ne confruntăm cu un deficit uriaș de personal! Atragem atenția că momentul crahului instituțional se apropie! Este o certitudine! Important este să apreciem când și să apreciem ce putem să facem până atunci astfel încât impactul să nu fie așa cum se anunță încă de acum! Trebuia să ne luăm de mult măsuri ca să compensăm lipsa de cadre și, mai ales, a cadrelor cu experiență. Ce facem cu tinerii care intră în sistem?! Oricâtă pasiune și vocație ar pune, nu au încă experiența necesară.”, a zis Ciocan.

”Iată că inspectorul general are idei actuale, concrete, care rezolvă problemele! Spre rușinea noastră a sindicatelor, noi nu am găsit soluția, că așa suntem - dolce far niente -. Îmi asum această vină, în numele nostru, că nu am găsit soluția la această problemă, ci inspectorul general, ca propunere, are o idee foarte bună: Menținerea în funcție, după pensionare, a polițiștilor cu experiență, care au dat randament. Astfel, s-ar putea rezolva această mare problemă de care am amintit.  Este o propunere cu care suntem de acord și susținem să fie analizată la nivel de minister pentru că oricât ar dori IGPR, nu IGPR decide.”, a concluzionat Christian Ciocan, pentru DC News.

Sursa: DCNews.ro