Amenzi uriașe pentru rezerviștii militari care refuză ordinul de mobilizare militară - Proiect de lege al MApN

Rezerviștii voluntari vor putea fi amendați cu peste 8.000 de lei dacă refuză ordinul de chemare sau nu se prezintă la timp la centrul militar, în cazul instituirii stării de urgenţă, a stării de asediu sau de război.

Urmărește-ne peGoogle news
Amenzi uriașe pentru rezerviștii militari care refuză ordinul de mobilizare militară - Proiect de lege al MApN
Foto: MApN/ imagine cu caracter ilustrativ

Legislația privind pregătirea populaţiei pentru apărare va fi schimbată, printr-un proiect de lege aflat în dezbatere publică. Proiectul de lege vizează modificarea Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, scrie avocatnet.ro.

Potrivit documentului, pe lângă cetățenii încorporabili (bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani) și rezerviști, și rezerviștii voluntari vor putea primi amenzi dacă nu respectă unele reguli.

Ce amenzi vor risca rezerviștii voluntari

Amenzi de 510 sau 1.020 de lei (unul sau două puncte, care reprezintă 20% din valoarea salariului minim brut, adică, în prezent, 510 lei) pentru:

  • neprezentarea, înaintea plecării din ţară, la organul de evidenţă militară, pentru a preda livretul militar, adeverinţa de recrutare ori ordinul de chemare la mobilizare
  • neprezentarea, în termenul legal, pentru primirea documentelor personale de evidenţă militară
  • pierderea, deteriorarea sau înstrăinarea documentelor personale de evidenţă militară.

Cu aceleași valori poate fi amendată acum neprezentarea, în termen de o lună, în vederea luării în evidenţă la centrele militare pe raza cărora şi-au schimbat domiciliul, dar această prevedere urmează să fie eliminată din Legea 446/2006.

Amenzi de la 2 la 6 puncte, adică între 1.020 și 3.060 de lei în prezent, pentru:

  • neprezentarea la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare sau în notificare, pentru clarificarea situaţiei militare sau pentru concentrare și neprezentarea la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare.

Amenzi între 2.040 și 4.080 de lei (4-8 puncte) pentru:

  • prezentarea cu întârziere la comisia locală de recrutare-încorporare la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare sau în notificare, dacă întârzierea nu depăşeşte trei zile, astfel încât fapta să constituie infracţiune.

Amenzi între 4.080 și 8.160 de lei (8-16 puncte) pentru:

  • refuzul de a primi ordinul de chemare
  • întârzierea nejustificată la recrutare-încorporare, concentrare, mobilizare sau pentru clarificarea situaţiei militare, la instituirea stării de urgenţă, a stării de asediu sau la declararea mobilizării ori a stării de război
  • neprezentarea pentru executarea serviciului alternativ.

Serviciul alternativ este cel pe care trebuie să-l facă cei care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme.

Cetățenii români încorporabili, respectiv bărbații de până la 35 de ani, și rezerviștii aflați temporar în afara granițelor vor trebui să se prezinte, în cazul în care se declară stare de asediu, de mobilizare sau război, la centrele militare din țară în cel mult două săptămâni, mai prevede proiectul de modificare a privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Și cei cu domiciliul în străinătate vor trebui să contacteze un centru militar din țară.

Cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii din țară vor avea obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare pe care îl primesc. Potrivit legii, cetăţeni încorporabili sunt consideraţi cetăţenii români, bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar.

Cetățenii români din străinătate (cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, dar care sunt plecați temporar în afara țării, în cazul în care se instituie stare de asediu, de mobilizare sau de război) vor trebui să se prezinte în cel mult 15 zile de la notificarea lor, la centrele militare de care aparțin, pentru clarificarea situației militare sau a înmânării ordinului de chemare.

Notificarea românilor plecați temporar în străinătate se va face printr-o înștiințare oficială scrisă, la adresa de domiciliu din România. Dacă nu și-a declarat domiciliul într-o altă țară și nu a obținut rezidența acolo, se consideră că e persoana e plecată temporar din țară.

Rezerviștii voluntari plecați temporar în afara granițelor vor trebui să se prezinte la unitățile militare la care sunt încadrați, în termenul prevăzut în contract.

Rezerva de mobilizare a armatei române va fi completată, în cazul instituirii stării de asediu, de mobilizare sau de război, cu polițiștii și polițiștii din penitenciare, care vor fi luați în evidență ca rezerviști, și cu tinerii care, pe timp de pace, participă, în mod voluntar, la un program de pregătire militară de bază, se mai arată în proiect.

Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale.

Sursa: Ziare.com, Avocatnet.ro