Doi români acuzaţi că au retras ilegal bani din conturi, au fost achitaţi fiindcă la cercetarea penală a participat şi SRI, deşi nu avea atribuţii

Doi români judecaţi pentru efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi punerea în circulaţie de valori falsificate au scăpat de toate acuzaţiile după ce instanţa de judecată a descoperit că SRI a pus în executare autorizaţiile de supraveghere tehnică, deşi nu avea acest drept.

Aug 2, 2022 - 18:01
Urmărește-ne peGoogle news
Doi români acuzaţi că au retras ilegal bani din conturi, au fost achitaţi fiindcă la cercetarea penală a participat şi SRI, deşi nu avea atribuţii
Foto: SRI/ imagine cu caracter ilustrativ

Tribunalul Bacău i-a achitat pe doi români, Dumitru Anea şi Claudia Clemansa Ferţu, de acuzaţiile de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic şi punerea în circulaţie de valori falsificate. Decizia instanţei nu este definitivă.

Anchetatorii au stabilit că cei doi au accesat ilegal conturile mai multor persoane deschise la banca BancoPosta din Italia, în perioada 01- 05.12.2013, în timp ce se aflau pe teritoriul Marocului, prin utilizarea unor instrumente de plată electronică (carduri bancare) falsificate anterior, şi au efectuat mai multe operaţiuni de retrageri de numerar neautorizate, ce însumează peste 900 de euro.

Judecătorul care a instrumentat cazul a stabilit că Direcţia Judeţeană de Informaţii Bacău, structură fără atribuţii de cercetare penală, a pus în aplicare autorizaţiile emise de mai multe instanţe în acest caz, nu mai puţin de 17  la număr, încălcând astfel normele penale de competenţă care, potrivit articolului 197, alineatul 2 din Codul de Procedură Penală, este sancţionată cu nulitatea absolută.

În lipsa unor ordonanţe de delegare emise de procuror către organe de cercetare penală în vederea punerii în executare a autorizaţiilor emise, instanţa a apreciat că activitatea Direcţiei Judeţene de Informaţii Bacău nu s-a limitat strict la a acorda sprijinul tehnic în vederea punerii în executare a acestora, ci chiar le-a pus în executare prin angajaţii săi.

„Rezultă astfel că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică trebuia să se realizeze numai de procuror sau de către organele de cercetare penală”, a stabilit instanţa. Potrivit articolului 13 din Legea 14/1992, în forma în vigoare la momentul punerii în executare a autorizaţiilor emise, Serviciul Român de informaţii (SRI) nu avea dreptul legal să efectueze acte de cercetare penală.

Judecătorul care a instrumentat cazul nu a identificat ordonanţe ale procurorului de caz pentru delegarea lucrătorilor SRI în vederea punerii în executare a autorizaţiilor emise. La dosar au fost depuse doar ordonanţe de delegare a ofiţerilor de poliţie judiciară în vederea redării în formă scrisă a convorbirilor telefonice, a traficului informaţional ori a conţinutului comunicărilor de date prin sisteme informatice interceptate.

De altfel, procurorul de caz nici nu avea posibilitatea legală să delege alte organe decât cele de cercetare penală să efectueze acte de urmărire penală.

Rezultă aşadar că este atributul instanţei de judecată de a constata nulitatea absolută a activităţilor desfăşurate de un organ necompetent, chiar dacă judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor în prezenta cauză. Concluzionând, instanţa constată nulitatea absolută a actelor de punere în executare a autorizaţiilor provizorii emise de procuror şi confirmate de instanţă, cât şi a autorizaţiilor emise de instanţă”, este concluzia magistratului.

Pe cale de consecinţă şi toate celelalte probe şi mijloace de probă au fost declarate nule, iar instanţa a concluzionat că nu au rămas suficiente probe din care să rezulte că cei doi suspecţi ar fi comis faptele, astfel că i-a achitat de toate acuzaţiile.

Sursa: Adevărul.ro