Angela Gheorghiu: Nu datorez nimic României. Nu am fost susţinută de acest stat niciodată în cariera mea
Soprana Angela Gheorghiu afirmă, duminică, într-o postare pe Facebook, că nu datorează nimic României, stat care nu a susţinut-o deloc în carieră.
Angela Gheorghu afirmă că, în 32 de ani, nu a avut niciun spectacol de operă în România, nu a încheiat niciodată un contract cu Opera Română şi a avut doar 4-5 concerte cu onorarii şi câteva spectacole caritabile.
„Nu datorez nimic României, nu am fost susţinută de acest stat sau de instituţiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susţinut muzicieni şi colegi români, invitându-i în concertele şi spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea (...) În România, în 32 de ani, am avut 4 sau 5 concerte cu onorarii şi 8-10 concerte sau apariţii în concerte de caritate, niciun spectacol de operă cu excepţia examenului de licenţă a Universităţii de Muzică Bucureşti, care a avut loc la Cluj în 1990… Nu am ajuns niciodată să semnez un contract cu ONB sau cu o altă instituţie culturală din România”, a mai scris soprana.
Aceasta afirmă că şi-a dedicat toată viața muzicii româneşti, iar naţionalitatea sa este cunoscută în întreaga lume.
„Mi-am dedicat toată viața muzicii și în particular muzicii românești, pe care o cânt în toate concertele mele, naționalitatea mea e română, originea mea din Adjud o știe o lume întreagă și o menționez în toate prezentările și biografiile care mi se cer. Nu datorez, în fapt, nimănui nicio explicație, ba dimpotrivă, mie mi se datorează explicații din partea multora, dar am considerat ca măcar o dată lucrurile trebuie spuse clar”, a completat soprana.
Soprana povesteşte că a fost invitată încă de anul trecut să participe la concertul anual de 14 iulie de la Paris, de Ziua Naţională a Franţei.
În final, Angela Gheorghiu a aflat prin intermediul unei secretare a Orchestrei că nu va mai lua parte la concert.
Angela Gheorghiu spune că „a fost dusă cu vorba sau, mai pe româneşte, minţită de dirijorul Cristian Macelaru”.
„Didier este cel care l-a numit în funcţia de Director Artistic al Orchestrei Naţionale a Franţei pe Cristian Măcelaru, iar invitarea mea la concert a survenit după ce Didier a vorbit cu Cristian Măcelaru. Contractele mele se fac din timp, prin agenţia de management, eu nu mă ocup de detaliile contractuale direct (...) Totuşi, Cristian Măcelaru fiind român, am zis că pot discuta direct cu el despre repertoriu, mi s-a părut un gest colegial normal vis-à-vis de un conaţional de-al meu, pe care l-am cunoscut aşteptând în faţa cabinelor mele, la final de spectacol, în principal în America. Aşa am avut câteva convorbiri telefonice şi schimburi de mesaje, în perioada noiembrie 2021 - aprilie 2022… Apoi, cum spuneam, inexplicabil, Cristian Măcelaru a dispărut! Ba mai mult decât atât, de la agenţia mea am aflat, cu greu, printr-o secretară a Orchestrei, că nu voi mai lua parte la acest concert. Fără niciun motiv. De la o secretară... ”, afirmă soprana.
Aceasta susţine că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Opera Naţională Bucureşti.
„Pe scurt, am fost invitată anul trecut, în iunie 2021 (şi asta doar după un mesaj devenit viral pe facebook), să cânt într-un concert extraordinar, în preajma Anului Nou, la aniversarea centenarului ONB. Toate detaliile contractuale au fost stabilite de către managementul meu şi, pe 14 iulie 2021 a fost confirmat, de ambele părţi, un concert de gală pentru 31 decembrie 2021. Managerii mei au aşteptat contractul luni de zile, au întrebat, au scris… dar ONB a dispărut complet şi nici măcar nu a mai răspuns. Protagonistul acestui episod a fost Daniel Jinga, numit, între timp, Director General la ONB, în urma unui concurs cu un singur candidat”, a mai scris soprana.
Soprana susţine că aceste situații „se încadrează într-un tipar de comportament pe care, de-a lungul vremii, prea mulţi compatrioţi l-au manifestat” faţă de ea.
Recent, soprana l-a criticat pe dirijorul român Cristian Măcelaru pentru faptul că, de Ziua Națională a Franței, a ales să dirijeze în faţa Turnului Eiffel Rapsodia Română de George Enescu.
Dirijorul român a postat la acel moment, pe Facebook, un scurt filmuleţ de la concert.
Soprana Angela Gheorghiu a comentat la postarea dirijorului criticându-l aspru. Aceasta l-a numit laș și trădător pe Cristian Măcelaru.
„Din păcate eşti un laş şi un trădător, ştii bine ce vreau să spun...un alt român, nu mă surprinzi deloc. Muzică populară la Paris, OMG! Cultura ta muzicală aici s-a oprit?! Păcat! Avem mari compozitori români, nu uita asta niciodată, pe care publicul internaţional nu îi cunoaşte, şi eu i-am cântat şi interpretat pe foarte mulţi pe toată planeta, dar tu nu ai studiat în România şi, atenţie, ai mari lacune pe acest subiect“, este comentariul sopranei care ulterior a fost șters de la postarea lui Cristian Măcelaru.
Sursa: Știrile ProTV