Echipa României, locul al treilea la Olimpiada Internaţională de Lingvistică
Echipa României, formată din patru elevi de la licee din Bucureşti, Timişoara, Roman şi Târgu Jiu a obţinut locul al treilea, în ordinea punctajelor totale obţinute, din 47 de ţări participante la Olimpiada Internaţională de Lingvistică. Doi dintre reprezentanţii României la olimpiada de Lingvistică au obţinut rezultatele notabile şi la alte concursuri internaţionale.
Rezultatele obţinute de elevii români la Olimpiada Internaţională de Lingvistică au fost făcute publice, duminică, de către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care i-a felicitat personal pe cei patru elevi români.
Astfel, Mihai-Alexandru Bratu de la Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu a obţinut medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Lingvistică şi medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Geografie, unde România a obţinut locul 3 mondial.
Vlad-Ştefan Oros de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara a obţinut medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Lingvistică şi medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Fizică, unde România a obţinut locul 2 mondial, după China şi înaintea SUA.
Nicoleta Dobrică de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti a fost medaliată cu bronz la Olimpiada Internaţională de Lingvistică iar Rareş Polenciuc de la Colegiul Naţional “Roman Vodă” din Roman a participat în lotul României la Olimpiada Internaţională de Lingvistică.
Pentru astfel de tineri extraordinari, ministeruL Educatiei a adus o serie de modificări în noua Lege, care se află în dezbatere publică.
Sâmbătă, alți tineri excepționali au revenit în țară cu o medalie de aur și trei de argint de la Olimpiada Internațională de Informatică a Europei Centrale. România a fost pe primul loc în clasamentul pe echipe.
Concursul internațional de lingvistică s-a desfăşurat în Insula Man între 24 şi 30 iulie.
Sursa: Știrile TVR