Procuroare din București, hărțuită și amenințată de un farmacist

O procuroare din București a fost ameninţată cu moartea, hărţuită şi urmărită 5 luni de un farmacist, convins că femeia îl nedreptăţeşte.

Iul 30, 2022 - 12:01
Iul 30, 2022 - 14:36
Urmărește-ne peGoogle news
Procuroare din București, hărțuită și amenințată de un farmacist
Foto: Poliția Română/ imagine cu caracter ilustrativ

Cu toate că ameninţările primite de procuroare erau explicite, cele mai multe dintre ele fiind trimise chiar pe adresa de e-mail a parchetului, nimeni nu a făcut nimic pentru a proteja magistratul.

Bărbatul a fost condamnat acum la un an de închisoare cu suspendare.

Cu cu 3 zile înainte de condamnare, acelaşi bărbat a fost arestat pentru că a ameninţat un şef din Poliţie, scrie Antena 3.

"Vă rad clădirea aia cu Molotov! Nu va mai fi pe hartă!", amenința bărbatul în unul dintre mesajele adresate procuroarei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Femeia a trăit un coşmar mai bine de 5 luni, după ce un dosar penal i-a fost repartizat pentru instrumentare.

Farmacist de profesie, bărbatul a trimis zeci de mesaje de ameninţare atât pe adresa de e-mail a parchetului cât şi pe adresele altor instituţii ale statului, în care detalia cum o va ucide pe cea care îi clasase plângerea şi nu numai.

"Poate te găsesc după nume prenume într-o bază de date și vin direct la tine acasă."

"Eu te aștept la parchet. Tu dai clasare să nu facă nimic parchet 4. Iar mie îmi trimiți dosarul în judecată fără probe. Vino cu jandarmeria. Vreau să te bat."

Procuroarea a depus plângere penală împotriva farmacistului pentru ultraj judiciar în formă continuată, iar colegii de la sectorul 3 au cerut arestarea preventivă.

"Eu trag de mine acu să nu intru peste voi şi să nu fac un masacru, să intru cu cuţit şi Molotov."

Judecătorii de la Sectorul 3 l-au pus sub control judiciar, iar ulterior, la contestaţie a fost arestat la domiciliu de către Tribunal.

În urmă cu câteva zile, el a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că a terorizat-o pe procuroare.

Sursa: Ziare.com