Bărbat reținut, după ce a făcut scandal și a amenințat mai mulți polițiști într-o sală de jocuri din Bârlad

Un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Bârlad, a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, după ce ar fi proferat amenințări la adresa unor polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bârlad.

Urmărește-ne peGoogle news
Bărbat reținut, după ce a făcut scandal și a amenințat mai mulți polițiști într-o sală de jocuri din Bârlad
Foto: Pixabay/ imagine cu caracter ilustrativ

Bărbatul beat a făcut scandal în sala de jocuri, iar când a fost anunțată poliția, s-a răzbunat pe oamenii legii.

Acesta i-a amenințat că-i bate de-i face „muci”, îi omoară și apoi îi și îngroapă.

Polițiștii l-au dus în arest, scrie vremeanoua.ro.

În noaptea de 22/23 iulie a.c., ora 04:00, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin 112, cu privire la producerea unui scandal, la o sală de jocuri de noroc, de pe strada Republicii, din municipiul Bârlad, unde, pe fondul consumului de alcool, bărbatul cercetat manifesta un comportament violent.

Echipajul de ordine publică, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, care a intervenit, în temeiul sesizării, pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, a procedat la legitimarea, efectuarea controlului corporal, încătușarea și conducerea persoanei care se manifesta violent, la sediul Poliției, pentru dispunerea măsurilor legale.

Bărbatul a proferat amenințări verbale, cu acte de violență, la adresa celor doi polițiști și la familiile acestora, pe toată durata activităților polițienești.

„În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a preluat efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. În urma cercetărilor efectuate de către procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad (delegați să efectueze acte de urmărire penală în cauză) și a probatoriului administrat, bărbatul cercetat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind luată față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.