„Modernizăm şi dezvoltăm energia nucleară din România” - Mesajul transmis din SUA, de ministrul Energiei, Virgil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a discutat luni, 25 iulie, cu reprezentanţi ai companiilor care construiesc unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi cu cei care realizează reactorul modular de mici dimensiuni de la Doiceşti.

Iul 25, 2022 - 21:37
Urmărește-ne peGoogle news
„Modernizăm şi dezvoltăm energia nucleară din România” - Mesajul transmis din SUA, de ministrul Energiei, Virgil Popescu
Foto: Virgil Popescu/Facebook

Ministrul face săptămâna aceasta o vizită în SUA.

Dezvoltarea programului nuclear civil şi întărirea parteneriatului strategic în domeniul energiei sunt priorităţile pe care le voi aborda în cadrul vizitei de lucru pe care o fac săptămâna aceasta în SUA”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Energiei.

Virgil Popescu a precizat că a avut, în cursul zilei de luni, un dialog foarte bun, la Washington, cu reprezentanţi ai companiilor americane şi canadiene, care sunt parte a proiectului care prevede construirea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Am discutat cu cei de la SNC-Lavalin, Fluor Corporation şi cu cei de la Sargent & Lundy. Totodată, am avut un schimb de idei şi cu reprezentanţii NuScale care construiesc reactorul modular de mici dimensiuni, de la Doiceşti. Alături de partenerii americani, canadieni şi francezi modernizăm şi dezvoltăm energia nucleară din România”, a mai transmis ministrul.

Acesta a precizat că au fost alături de el la discuţii ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, consilier la cancelaria prim - ministrului, George Agafiţei, CEO -ul SNN, Cosmin Ghiţă, şi alţi oficiali ai companiei Nuclearelectrica.