Cinci persoane prinse cu droguri la Tabăra de Vară de la Băile Tuşnad, unde a fost prezent și Viktor Orban, premierul Ungariei

Cinci persoane au fost depistate cu droguri de risc şi de mare risc la Tabăra de Vară "Tusvanyos", de la Băile Tuşnad, în cadrul unor acţiuni derulate de specialiştii în combaterea criminalităţii organizate, potrivit hotnews.ro.

Iul 24, 2022 - 16:19
Urmărește-ne peGoogle news
Cinci persoane prinse cu droguri la Tabăra de Vară de la Băile Tuşnad, unde a fost prezent și Viktor Orban, premierul Ungariei
Foto: IPJ Harghita/Poliția Română

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Harghita, între 19 şi 23 iulie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş „au acţionat pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în oraşul Băile Tuşnad, cu ocazia desfăşurării unor manifestări publice".

În perioada respectivă, la Băile Tuşnad s-a desfăşurat Universitatea de Vară şi tabăra studenţească "Tusvanyos".

Sursa citată a arătat că poliţiştii au identificat cinci persoane, toate din Harghita, care deţineau droguri - respectiv canabis şi ecstasy - atât pentru consum propriu, cât şi pentru a le vinde în cadrul festivalului.

Drogurile ar fi fost destinate atât comercializării în cadrul festivalului, cât şi în vederea consumului propriu", se arată în informarea IPJ Harghita.

Cea de-a 31-a ediţie a Universităţii de Vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad s-a desfășurat de miercuri până duminică. Au fost programarte peste 400 de momente, la care s-au anunțat a participa aproximativ 600 de invitaţi, majoritatea din Ungaria. Evenimentul presupune, pe lângă dezbateri și discuții politice sau sociale și concerte și manifestații artistice.

Evenimentul, care a fost anulat în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei de COVID-19, este organizat de Fundaţia Pro Minoritate din Budapesta şi Consiliul Tineretului Maghiar din România, în parteneriat cu Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi cu mai multe instituţii şi asociaţii, majoritatea din Ungaria, dar şi din România.