Rusia a bombardat portul Odesa - Putin, acuzat de Kiev că a „scuipat în față” Turcia și ONU, după acordul privind exportul cerealelor

Ucraina l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele rus Vladimir Putin că a „scuipat în faţa“ ONU şi a Turciei prin bombardarea portului Odesa, şi a afirmat că Moscova îşi va asuma „întreaga răspundere“ a eşecului acordului privitor la exportul de cereale, semnat vineri la Istanbul, transmite AFP.

Iul 23, 2022 - 15:15
Urmărește-ne peGoogle news
Rusia a bombardat portul Odesa - Putin, acuzat de Kiev că a „scuipat în față” Turcia și ONU, după acordul privind exportul cerealelor
Sursa foto: Kremlin.ru/ Wikimedia

Lovind cu rachete portul Odesa, preşedintele rus a „scuipat în faţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi a preşedintelui turc Recep (Tayyip) Erdogan, care au depus eforturi uriaşe pentru a ajunge la acest acord“, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko, potrivit Adevărul.ro.

„A fost nevoie de mai puţin de 24 de ore pentru ca Federaţia Rusă să lanseze un atac cu rachete asupra portului Odesa pentru a pune sub semnul întrebării acordurile şi promisiunile făcute ONU şi Turcia în documentul semnat ieri la Istanbul”, se arată într-un comunicat al ambasadei ucrainene la Ankara, potrivit The Guardian, citat de Adevărul.ro.

Ucraina a prevenit de asemenea că Rusia îşi va asuma „întreaga răspundere“ a eşecului acordului privitor la exportul de cereale.

„Facem apel la ONU şi Turcia să se asigure că Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile în cadrul funcţionării în siguranţă a coridorului cerealelor. Rusia îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru adâncirea crizei alimentare globale în cazul în care acordurile la care s-a ajuns nu vor fi îndeplinite”, se arată în mesajul ambasadei ucrainene în Turcia.

Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului“, a anunţat sâmbătă Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram.

Ucraina şi Rusia au semnat vineri, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia şi ONU privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră.

Kievul şi Moscova au semnat două texte identice, dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia.

Acest acord, aprig negociat din aprilie la iniţiativa lui Antonio Guterres, va uşura situaţia ţărilor dependente de pieţele rusă şi ucraineană, care reprezintă împreună 30% din piaţa mondială de cereale.

În termenii acestui acord, 'culoare securizate' vor permite circulaţia navelor de mărfuri în Marea Neagră, pe care 'cele două părţi s-au angajat să nu le atace', a precizat un responsabil al ONU sub acoperirea anonimatului.

Oficiali ONU citaţi de Reuters au declarat presei vineri că acordul ar urma să fie deplin operaţional în câteva săptămâni.

Negociatorii au renunţat la curăţarea Mării Negre de mine, instalate în special de ucraineni pentru a-şi proteja ţărmurile. 'Deminarea ar fi luat prea mult timp', a justificat ONU, care a precizat că "piloţi ucraineni" vor deschide calea cargourilor în apele teritoriale.

Ucraina a indicat că exporturile sale vor începe în trei porturi - Odesa, Pivdeni şi Ciornomorsk - şi că speră să le crească numărul pe viitor.

Acordul va fi valabil timp de '120 de zile', respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Un centru de coordonare comun (CCC) urmează a fi deschis în acest weekend la Istanbul împreună cu reprezentanţi ai tuturor părţilor şi ai ONU.