Patron de videochat, din București, trimis în judecată pentru evaziune fiscală: A câștigat peste 11 milioane de dolari, dar nu a plătit taxe

Un bărbat care a deținut mai multe studiouri de videochat în zone centrale din București ar fi făcut sume uriașe din aceste afaceri.

Iul 22, 2022 - 17:48
Urmărește-ne peGoogle news
Patron de videochat, din București, trimis în judecată pentru evaziune fiscală: A câștigat peste 11 milioane de dolari, dar nu a plătit taxe
Foto: Unsplash/ Imagine cu caracter ilustrativ

În conturile sale au ajuns peste 11 milioane de dolari, dar patronul s-ar fi sustras de la plata impozitelor și așa a ajuns în vizorul oamenilor legii.

Individul a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată.

„Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 9 alin. 1 lit. a și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal”, se arată în comunicatul Ministerului Public.

Faptele s-ar fi petrecut pe parcursul mai multor ani.

Din rechizitoriul întocmit rezultă următoarea situație de fapt:

În perioada 01.01.2010 - 11.03.2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a coordonat activități de tip videochat desfășurate de mai multe persoane de sex feminin în beneficiul său, în mai multe imobile situate în municipiul Bucureşti, aşa-zise „studiouri” (situate la Piața Unirii, Piața Universității, Crângași, Piața Obor, Piața Iancului, Calea Moșilor și Piața Romană), încasând în conturile personale deținute la unitățile bancare din România, Ungaria și Bulgaria, precum și în cele pe care era împuternicit, sumele totale de 10.491.761,86 USD și 1.200.416,22 EUR (40.298.709,79 echivalent în lei). Veniturile obținute din activitatea desfășurată nu au fost declarate organelor fiscale, inculpatul ascunzând sursa impozabilă cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

După cum a rezultat din probatoriul administrat, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale aferente a 6 perioade fiscale - anii 2010 - 2015) este în sumă totală de 8.664.209 lei (echivalentul a 1.983.247 euro, la un curs de schimb mediu de 4,3687 euro/RON), din care 6.447.794 lei reprezintă impozit pe venit și 2.216.415 lei reprezintă contribuție de asigurări sociale de sănătate.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor conturi bancare și asupra mai multor bunuri mobile şi imobile.

Activitatea de urmărire penală a presupus efectuarea unor activități de cooperare internațională pentru obținerea de documente și date privind tranzacțiile bancare din Bulgaria și Ungaria, a unor expertize și constatări contabile judiciare, tehnico-științiifice, precum și audierea a numeroși martori.

Menționăm că dosarul prezentei cauze a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalul București.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată sursa citată.

Sursa: Ziare.com/Știrile ProTV