Persoană din Sfântu Gheorghe, amendată de Poliția Locală, pentru că n-a vrut să participe la recensământ

O persoană din municipiul Sfântu Gheorghe a fost amendată de Poliţia Locală pentru că a refuzat să participe la recensământ, a declarat joi primarul Antal Arpad.

Iul 21, 2022 - 22:07
Urmărește-ne peGoogle news
Persoană din Sfântu Gheorghe, amendată de Poliția Locală, pentru că n-a vrut să participe la recensământ
Foto: imagine cu caracter ilustrativ

Potrivit acestuia, autorităţile s-au văzut nevoite să apeleze la sprijinul Poliţiei Locale, deoarece unii cetăţeni nu au fost cooperanţi cu recenzorii.

În ultimele zile am solicitat sprijinul Poliţiei, iar recenzorii au fost însoţiţi în unele cazuri de către forţele de ordine pentru că unele persoane refuzau recenzarea. O singură persoană a fost amendată pentru că a refuzat recenzarea inclusiv în prezenţa Poliţiei. Este bine de ştiut că nu acesta este scopul nostru, de a aplica amenzi, dar vorbim despre o obligativitate legală prin care toate persoanele din România trebuie să fie recenzate", a declarat primarul Antal Arpad.

Potrivit acestuia, 96,6% din populaţia judeţului Covasna a fost recenzată până în prezent, însă în municipiul Sfântu Gheorghe procentajul este 88,4%.

Acesta a amintit, totodată, că termenul limită pentru recenzarea populaţiei a fost prelungit cu încă o săptămână, până pe 31 iulie şi a făcut apel către cetăţeni să participe la recensământ.

Doresc să fac un nou apel la locuitori de a se prezenta la cele patru puncte de recenzare care vor funcţiona în următoarele 10 zile. De asemenea, în cazul în care recenzorul lasă un mesaj la locuinţă, iar persoana respectivă crede că a completat corect, faptul că primeşte un mesaj înseamnă că nu a fost validat chestionarul, motiv pentru care e important să ia legătura cu recenzorul sau să meargă la punctele de recenzare", a mai spus primarul Antal Arpad.