Alegeri anticipate în Italia: Președintele Sergio Mattarella a anunțat dizolvarea Parlamentului

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella a informat, joi, dizolvarea celor două camere parlamentare, Senatul şi Camera Deputaţilor, ceea ce va produce automat alegeri anticipate în această toamnă. Ulterior s-a anunţat că scrutinul va avea loc pe 25 septembrie, scrie adevărul.ro.

Iul 21, 2022 - 21:04
Iul 21, 2022 - 21:05
Urmărește-ne peGoogle news
Alegeri anticipate în Italia: Președintele Sergio Mattarella a anunțat dizolvarea Parlamentului
Foto: Presidency of the Italian Republic

Italia va organiza alegeri anticipate pe 25 septembrie, după ce preşedintele Sergio Mattarella a dizolvat parlamentul în urma demisiei premierului Mario Draghi, transmit dpa şi Reuters.

Data alegerilor a fost anunţată într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri la Roma, au relatat agenţiile italiene ANSA şi Adnkronos, citând participanţi la reuniune.

Draghi, care va rămâne premier interimar, i-a mulţumit preşedintelui Mattarella pentru încrederea acordată. „Trebuie să fim foarte mândri de munca pe care am depus-o în numele preşedintelui Republicii în serviciul cetăţenilor”, a declarat el.

Stirea iniţială

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella a explicat cum s-a ajuns la alegeri anticipate. „Situaţia politică a condus la această decizie”, a spus preşedintele în cadrul unei declaraţii televizate, referindu-se la demisia premierul Mario Draghi, după ce acesta a pierdut susţinerea a trei partide importante din coaliţia sa: Mişcarea 5 Stele (M5S), Liga şi Forza Italia.

„Discuţia, votul şi modalităţile în care acest vot a fost exprimat ieri în Senat” au dovedit lipsa „sprijinului parlamentar pentru guvern şi absenţa perspectivelor pentru a da naştere unei noi majorităţi”, a afirmat Sergio Mattarella.

Această condiţie a făcut inevitabilă dizolvarea anticipată a parlamentului”, care „este întotdeauna ultima opţiune”, a mai adăugat preşedintele italian.

Media italiană lansează trei posibile date pentru viitoarele alegeri: 18 septembrie, 25 septembrie sau 2 octombrie.

Preferatul evident al scrutinului este coaliţia intitulată „de centru-dreapta”, care reuneşte Forza Italia, partidul de dreapta al lui Silvio Berlusconi, şi extrema-dreapta reprezentată de Liga lui Matteo Salvini şi de Fratelli d'Italia.

Fratelli d'Italia, partid post-fascist prezidat de Giorgia Meloni, conduce în intenţiile de vot, cu circa 24%, urmat de Partidul Democrat (22%) şi de Liga (14%), potrivit unui sondaj efectuat de institutul SWG pe 18 iulie. Forza Italia ar strânge 7,4%