Ministrul Energiei: Petrolul s-a ieftinit, ar fi corect să scadă și prețul carburanților. Benzinăriile ar trebui să fie corecte cu românii

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susţine că, dacă preţul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze şi o scădere a preţului la benzină, precizând că aşa ar trebui să procedeze reţelele mari de benzinării care ar trebui să fie corecte cu românii.

Iul 14, 2022 - 22:32
Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul Energiei: Petrolul s-a ieftinit, ar fi corect să scadă și prețul carburanților. Benzinăriile ar trebui să fie corecte cu românii
Foto: Virgil Popescu/Facebook

Virgil Popescu a fost întrebat, joi, la Digi 24, dacă scade preţul barilului de ce nu scade şi preţul la benzinării.

E o întrebare foarte legitimă şi ar trebui ca, după această scădere de preţ, să asistăm şi la o scădere a preţului la benzină mă aştept în principal. De ce vă spun la benzină, în principal, pentru că România produce mai multă benzină din petrol decât poate consuma şi suntem exportatori de benzină, preţul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a preţului la benzină, la motorină ar trebui să urmeze şi acolo o scădere, dar acolo noi şi cumpărăm jumătatea din cantitatea pe care o consumă România, pentru că producţia de motorină este mai mică decât consumul, iar cotaţia motorinei nu a scăzut în procent la fel de mult, dar a scăzut şi acolo”, a transmis ministrul Energiei.

El a mai declarat că în perioada următoare vom asista la o corecţie în jos a preţului la carburant.

Ordonanţa nu a fost obligatorie, a fost voluntară, cine a vrut să participe în mod voluntar şi-a asumat de la început această scădere de preţ. Eu cred că vom asista în perioada următoare şi la o corecţie în jos a preţului la carburant. Să vedem în zilele următoare, pentru că trebuie să vedem în zilele imediat următoare că se întâmplă ceva în bine cu preţul la benzină şi apoi cu preţul la motorină sau poate în acelaşi timp cu preţul la benzină. Aşa ar fi normal, aşa ar fi corect, aşa ar trebui să procedeze reţelele mari de benzinării care ar trebui să fie corecte cu românii. În momentul când scade costul de achiziţie, să scazi şi preţul, aşa cum atunci când ai justificat, a crescut cotaţia petrolului, a crescut cotaţia motorinei, ai ridicat preţul”, a explicat Virgil Popescu.