Bebelușul românilor arestați în Danemarca, a fost adus în România și plasat în grija bunicii materne

Copilul care a ajuns la un spital din Danemarca, la începutul anului, cu suspiciune de ”sindrom al bebeluşului scuturat” şi ai cărui părinţi au fost arestaţi a fost repatriat, au anunțat miercuri, 13 iulie, autoritățile române.

Iul 13, 2022 - 23:23
Urmărește-ne peGoogle news
Bebelușul românilor arestați în Danemarca, a fost adus în România și plasat în grija bunicii materne
Foto: Gabriela Firea

El a fost dus la bunicii materni şi va fi supravegheat de autorităţile din Vaslui.

”Am primit veşti extraordinare. După eforturile considerabile făcute de autorităţile române, Danemarca a acceptat repatrierea băieţelului M.R. şi acesta a ajuns astăzi la familia bunicilor materni! Mă bucur din tot sufletul că (...) am reuşit să convingem autorităţile daneze că cea mai bună soluţie pentru bebeluş este ca acesta să ajungă în grija familiei sale extinse”, a transmis, miercuri seară, ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Aceasta s-a declarat impresionată de bunicii copilului: ”Bunicii materni ne-au impresionat şi pe noi, prin determinarea pe care au avut-o să dovedească faptul că vor cu adevărat să se implice total în creşterea copilului, să-l îngrijească şi să-i asigure toate condiţiile de care acesta are nevoie”.

Ministrul a precizat că autorităţile vor fi în continuare alături de familia copilului.

”Dorim şi în continuare să-i sprijinim pe bunici, să le fim alături şi să-i îndrumăm pentru ca băieţelul să simtă cât mai puţin lipsa părinţilor săi. Evoluţia acestuia în familia extinsă va fi monitorizată atent şi sprijinită de DGASPC Vaslui, care se va implica în asigurarea continuităţii serviciilor de reabilitare a copilului, în integrarea sa în familia bunicilor, precum şi în sprijinirea membrilor familiei în procesul de adaptare la acest nou context”, a mai transmis Firea.

Ministerul de Externe a transmis că pe durata zborului din Danemarca în România, copilul a fost însoţit de către bunicii materni, în grija cărora va rămâne.

”MAE precizează că finalizarea cu succes a acestui caz de instituţionalizare, prin aducerea în România a minorului M.R. şi încredinţarea acestuia bunicilor materni, s-a realizat în baza mecanismelor de cooperare existente la nivel naţional pentru cazurile de copii români faţă de care s-au dispus măsuri de protecţie pe teritoriul altor state, fiind rezultatul strânsei colaborări dintre MAE şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi instituţiile omoloage din Danemarca, cu sprijinul autorităţilor locale române responsabile în ceea ce priveşte protecţia drepturilor copilului. MAE adresează, şi pe această cale, mulţumiri deosebite tuturor instituţiilor menţionate mai sus pentru cooperarea excelentă”, se arată în comunicatul MAE.

Ministerul reaminteşte că acest caz a fost gestionat în mod constant de către reprezentanţii Ambasadei României la Copenhaga, în cooperare cu instituţiile române competente, încă din luna februarie, când misiunea diplomatică a fost notificată de către familia din România cu privire la reţinerea de către autorităţile daneze a părinţilor români ai copilului, preluarea acestuia de către serviciile sociale din Danemarca şi plasarea sa în grija unei familii substitutive din acest stat.

De asemenea, încă de la semnalarea iniţială a cazului, MAE, prin intermediul Ambasadei României la Copenhaga, a menţinut permanent legătura cu părinţii minorului şi cu familia extinsă, cu autorităţile centrale şi locale daneze şi române şi a efectuat multiple demersuri, atât diplomatice, cât şi de asistenţă consulară, în favoarea cetăţeanului român minor şi a părinţilor acestuia.

Ambasada României la Copenhaga a eliberat membrilor familiei minorului documente de stare civilă, acte notariale şi de călătorie româneşti (certificat de naştere, titlu de călătorie şi paşaport simplu temporar şi diverse declaraţii).

În luna februarie, doi români, Ionuț și Sorana Rotundu, au fost reţinuţi în Danemarca, la câteva zile după ce şi-au dus copilul de o lună la spital, unde a fost internat. Potrivit medicilor, copilul avea hemoragie craniană şi suspectau ”sindromul bebeluşului scutura”.

Aflați în centre de detenţie, cei doi părinți nu au dreptul mai mult timp să vadă copilul care a fost supravegheat de o persoană desemnată de municipalitate.