Laura Codruța Kovesi, despre o posibilă candidatură la președinția României: „Nu, No, Nein, Nie”

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat Radio Europa Liberă Moldova că nu intenționează să candideze alegerile prezidențiale din 2024. Precizările vin în contextul în care mai multe sondaje apărute în România în ultima lună au măsurat intenția de vot în cazul Kovesi pentru prezidențiale.

Iul 13, 2022 - 18:23
Urmărește-ne peGoogle news
Laura Codruța Kovesi, despre o posibilă candidatură la președinția României: „Nu, No, Nein, Nie”
Foto: Captură VideoCreative Commons Attribution 3.0 Unported/wikimedia

„Nu, nu doresc să candidez la Președinția României. Poate, ca să fiu mai clară, răspunsul meu este «Nu», «No», «Nein», «Nie» și, dacă mai practic puțin cu colegii din EPPO, o să pot să răspund «Nu» în cele 17 limbi oficiale în care se discută în EPPO”, a declarat Laura Codruța Kovesi întrebată dacă intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. Kovesi a explicat că scopul ei este, înainte de toate, cel de a construi o instituție „de la zero”, în calitatea sa de procuror șef european”.

Principala mea atribuție a fost să construiesc o instituție. Am construit-o de la zero. Când am fost numită, am fost oarecum singură, am avut doar o echipă mică, de câțiva colegi, cu care am construit absolut tot, începând de la proceduri, buget, recrutări de personal. Suntem la început de drum. Vreau să construiesc o instituție europeană, independentă, puternică, care să protejeze mai bine bugetul Uniunii Europene. În momentul în care mandatul meu va ajunge la final, o să am, spun eu, o cunoaștere unică. O să cunosc foarte bine 22 de sisteme de justiție din Europa și nu doresc să candidez la președinția României”, a mai spus procrorul-șef european.

Potrivit unui sondaj Sociopol, este de aşteptat ca turul 2 din cadrul alegerilor prezidenţiale din 2024 să fie între Laura Codruţa Kovesi şi Mircea Geoană. Despre cei doi se vorbeşte în ultima vreme că ar putea fi posibili candidaţi în 2024 pentru a-i lua locul lui Klaus Iohannis, potrivit Libertatea.ro.