O femeie a căzut pe șine la stația de metrou Piața Victoriei 1 - Stația este închisă temporar
Un incident a avut loc duminică, 10 iulie, în stația de metrou Piața Victoriei din București.
UPDATE
Medicul Adriana Jugănaru a declarat că femeia, în vârstă de 59 de ani, era într-o stare extrem de gravă şi, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, constatându-se decesul.
Medicul SMURD a precizat că aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral.
Ea era în stare de inconştienţă când a ajuns SMURD-ul.
Știre inițială
O femeie ar fi încercat să se sinucidă.
„Metrorex informează că astăzi, 10.07.2022,la ora 15:03, în stația de metrou Piața Victoriei 1, o călătoare a căzut în calea de rulare, pe firul 2, posibilă tentativă de suicid.
Circulația trenurilor a fost reorganizată și se circulă în sistem pendulă între stațiile Pipera și Aviatorilor pe firul 2.
Echipajul SMURD a sosit imediat la fața locului și a intervenit pentru a acorda primul ajutor.
Până la preluarea victimei de către echipajul medical, stația de metrou Piața Victoriei 1 este închisă pentru publicul călător și trenurile nu circulă prin această stație.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Vom reveni cu detalii când circulația va fi reluată în condiții normale”, au transmis reprezentanții Metrorex.
Pompierii au ajuns de urgență la fața locului.
„Intervenim pentru salvarea unei persoane aflate sub garnitură de metrou la stația Piața Victoriei.
După întreruperea curentului electric la nivelul șinelor, echipele de salvatori au extras o victimă, F59 ani, aflată în stare de inconștiență. În acest moment echipajele SMURD îi acordă primul ajutor. Traficul este restricționat în totalitate, pe ambele sensuri, respectiv Berceni și Pipera.
Nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs acest eveniment”, au transmis reprezentanții ISU B-IF.