Fostul șef al IPJ Călărași, trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită și trafic de influență

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Marian Iorga este acuzat de mai multe fapte penale comise în perioada 2017-2018.

Iul 6, 2022 - 18:48
Iul 6, 2022 - 18:52
Urmărește-ne peGoogle news
Fostul șef al IPJ Călărași, trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită și trafic de influență
Foto: IPJ Prahova

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au anunţat primiterea în judecată a poliţistului, sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă, în formă continuată.

Acesta este suspectat că ar fi primit un ceas de lux de la un om de afaceri, pentru a-l ajuta să primească o soluţie favorabilă la o sesizare pe care o depusese. Mai mult decât atât, susţin procurorii DNA, Iorga a pretins unor oameni de afaceri să cumpere la suprapreţ nişte autoturisme pe care el voia să le vândă.

Conform rechizitoriului DNA, faptele penale de care fostul şef al IPJ Călăraşi este acuzat datează din perioada anilor 2017-2018.

La data de 29 aprilie 2017, inculpatul Iorga Marian, în funcţia de inspector şef al IPJ Călăraşi, ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 lei, de la un om de afaceri, în legătură cu soluţionarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.

În perioada februarie 2017 – august 2018, inculpatul Iorga Marian, în aceeaşi calitate, ar fi pretins unor oameni de afaceri să accepte achiziţionarea, la preţuri supraevaluate, a unor autoturisme pe care inculpatul le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziţioneze", se arată în comunicatul DNA.

De asemenea, menţionează procurorii, în schimbul acestor «servicii», Marian Iorga le-ar fi promis că îşi va folosi influenţa asupra unor subordonaţi care aveau în lucru cauze penale sau petiţii. Subordonaţii săi urmau să le soluţioneze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu.

Anchetatorii au stabilit că în urma unei vânzări în condiţiile descrise în rechizitoriu, poliţistul ar fi obţinut suma totală de 4.000 euro.

Dosarul va fi judecat la Tribunal Călăraşi procurorii solicitând instanţei să menţină măsuri asigurătorii pe care le-au dispus asupra bunurilor lui Marian Iorga.

Sursa: Adevărul.ro