20 de copii cu simptome de toxiinfecţie alimentară, la o tabără din Lacu Roşu

Mai multe echipaje medicale s-au deplasat, marţi seara, la Lacu Roşu în Harghita, unde un număr de 20 de copii, aflaţi în tabără, la o pensiune, prezintă simptome de toxiinfecţie alimentară, scrie Ziarul Harghita.

Iul 6, 2022 - 06:21
Urmărește-ne peGoogle news
20 de copii cu simptome de toxiinfecţie alimentară, la o tabără din Lacu Roşu
Foto: ISU Harghita/ Imagine cu caracter ilustrativ

„Urmează să se stabilească cu supraveghetorii responsabilitatea acestora faţă de copii, astfel încât să-şi asume decizia cu privire la transportul acestora la spital”, au transmis reprezentații ISU Harghita Potrivit ISU Harghita, copiii de la Lacu Roșu, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, sunt evaluați medical de echipajele SAJ și SMURD, dar toți refuză deocamdată transportul la spital.

Urmează să se stabilească cu supraveghetorii responsabilitatea acestora față de copii, astfel încât să-și asume decizia cu privire la transportul acestora la spital.

Ca urmare, acolo s-au deplasat trei echipaje, cu ATPVM (autospeciala pentru transport personal şi victime multiple) din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ Gheorgheni”, a transmis ISU Harghita.