Purtătorul de cuvânt al PNL: Mai devreme sau mai târziu, pensiile speciale trebuie eliminate

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat, marţi, la Profit News TV, despre angajamentele luate de executiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, că mai devreme sau mai târziu, trebuie să aducem în sistemul de pensii principiul contributivităţii şi să eliminăm pensiile speciale. El a mai arătat că acest lucru se poate face în sesiunea parlamentară din toamnă.

Iul 5, 2022 - 22:33
Urmărește-ne peGoogle news
Purtătorul de cuvânt al PNL: Mai devreme sau mai târziu, pensiile speciale trebuie eliminate
Foto: Ionuț Stroe/ Facebook

„În condiţiile PNRR, am angajat un echilibru la nivel de impozitare la toate veniturile. Mai devreme sau mai târziu, trebuie să uniformizăm şi să oferim un echilibru în impozitare peste tot, nu doar zona de IT. Mai devrem sau mai târziu, trebuie să aducem în sistemul de pensii principiul contributivităţii şi să eliminăm pensiile speciale şi multe alte aberaţii pe care le avem în momentul de faţă în vigoare”, a spus Ionuţ Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a continuat: „Mai devreme sau mai târziu, am asumat în PNRR şi sunt 40 de miliarde, cea mai mare oportunitate bugetară pentru această ţară, că vom face reforma administrativă, un stat suplu, cu cheltuieli mai puţine. (..) Nu le putem pe toate deodată. (..)  Să nu venim pompieristic, acum. Să le implementăm serios, foarte bine, articulat, la momentul respectiv”.

Ionuţ Stroe a precizat că sunt câteva termene pentru adoptarea acestor legi.

Veţi vedea legile justiţiei corectate în toamnă, veţi vedea până la sfârşitul anului o nouă lege a pensiilor, care va stabili şi va statua aceste principii, foarte probabil şi viitor să avem şi o nouă lege a administraţiei”, a mai afirmat Stroe, arătând că acest lucru se poate face în sesiunea parlamentară care va începe în toamnă.