O persoană a murit într-un accident provocat de un minor de 16 ani care conducea un tractor, pe un drum din Timiș

Un autoturism şi un tractor s-au ciocnit frontal, luni seară, în judeţul Timiş, între localităţile Bethausen şi Cladova. Evenimentul s-a soldat cu decesul unui tânăr şi rănirea altor două persoane, potrivit HotNews.ro.

Urmărește-ne peGoogle news
O persoană a murit într-un accident provocat de un minor de 16 ani care conducea un tractor, pe un drum din Timiș
Foto: ISU Timiș/ Imagine cu caracter ilustrativ

Potrivit salvatorilor, şoferul maşinii, un tânăr de 25 de ani, a decedat după ce a fost decapitat în urma impactului dintre autoturism şi tractor. Pasagerul, fratele geamăn al şoferului, a rămas încarcerat, fiind scos dintre fiare de pompierii care au intervenit. Şi şoferul tractorului, un tânăr de 16 ani, a fost rănit.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului Lugoj, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD”, transmite ISU Timiş.

Tractorul era condus de un adolescent de 16 ani care a pătruns pe contrasens.

Un tânăr în vârstă de 16 ani a condus un tractor pe DJ 609, dinspre localitatea Bethausen înspre localitatea Cladova, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, care circula regulamentar. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul conducătorul auto, rănirea tânărului de 16 ani şi a unui bărbat de 25 de ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar”, transmite IPJ Timiş.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere şi continuă cercetările în acest caz.