A murit Miguel Etchecolatz, cunoscut torţionar din timpul dictaturii argentiniene
A murit Miguel Etchecolatz, unul dintre cei mai emblematici torţionari ai dictaturii argentiniene (1976-1983).

Miguel Etchecolatz a fost condamnat de nouă ori la închisoare pe viaţă, relatează AFP, citată de Știrile ProTV. Fostul torționar s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani într-o clinică unde fusese internat acum câteva zile. Acesta suferea de insuficienţă cardiacă.
Fost şef adjunct al poliţiei din provincia Buenos Aires, Miguel Etchecolatz a condus aproximativ 20 de lagăre de tortură.
„Din cauza postului pe care îl ocupam, am fost nevoit să ucid, iar dacă ar fi să o fac din nou, aş face-o”, a spus el în timpul unuia dintre numeroasele sale procese.
În luna mai, Miguel Etchecolatz a fost condamnat pentru sechestrarea şi torturarea a şapte persoane şi pentru asasinarea a patru dintre ele, fapte care au avut loc în 1976 la centrul de detenţie clandestin din La Plata. Aceasta a fost a noua pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pronunţată împotriva lui Etchecolatz.
Falleció el genocida Miguel Etchecolatz
— ANRed #25Años (@Red__Accion) July 2, 2022
El genocida Miguel Osvaldo Etchecolatz murió a los 93 años. Fue director de Investigaciones de la Policía Bonaerense y mano derecha del general de brigada Ramón Camps durante la última dictadura cívica, eclesiástica y militar... pic.twitter.com/ivcKvZAavD
De asemenea, la sfârşitul lui 2020, fostul torţionar a fost condamnat la închisoare pe viaţă. În acel proces, torționarul era acuzat de 84 de cazuri de răpiri, acte de tortură şi crime.
Conform organismelor de apărare a drepturilor omului, circa 30.000 de persoane au dispărut sub dictatură.
Miguel Etchecolatz murió condenado y preso, como corresponde a todo genocida. Uno de los mayores símbolos del terrorismo de Estado en Argentina que, como los demás represores, se llevó a la tumba la verdad sobre el destino de miles de desaparecidos. Ni olvido ni perdón. pic.twitter.com/Kdeierq7oO
— Marcelo Puella (@marcelopueIIaok) July 2, 2022