A murit actorul Joe Turkel, cunoscut pentru rolurile din „Blade Runner” și „The Shining”

Celebru pentru rolurile din „The Shining” şi „Blade Runner”, actorul american Joe Turkel a murit la vârsta de 94 de ani la spitalul St. John's din Santa Monica, în California, potrivit Variety.

Urmărește-ne peGoogle news
A murit actorul Joe Turkel, cunoscut pentru rolurile din „Blade Runner” și „The Shining”
Foto: Joe Turkel în rolul lui Nick, în Tormented, 1960

Joe Turkel a devenit cunoscut datorită rolurilor secunde din trei filme ale lui Stanley Kubrick: „The Killing”, „Paths of Glory” şi „The Shining”, unde a fost barmanul Lloyd.

Printre rolurile sale notabile, Joe Turkel a jucat şi în versiunea originală a „Blade Runner” din 1982, unde l-a interpretat pe excentricul creator Eldon Tyrell.

Născut în Brooklyn în 1927, Joe Turkel a intrat în armata americană la vârsta de 17 ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, s-a stabilit în California pentru a deveni actor şi a obţine primul rol în cinema cu „City Across the River”, în 1948.

De-a lungul carierei sale, Joe Turkel a interpretat nu mai puţin de o sută de roluri în film şi televiziune.

Potrivit Variety, actorul şi-a scris memoriile, „The Misery of Success”, înainte de moarte, carte pe care familia sa plănuieşte să o publice anul acesta.