Bătrână din Galați, dată dispărută de 5 zile, găsită cu ajutorul unui câine polițist

O femeie din localitatea Cavadineşti, judeţul Galaţi, dată dispărută la începutul săptămânii, a fost găsită în viaţă, datorită unui câine poliţist. Femeia s-a rătăcit în pădure, fiind găsită cu zgârieturi pe corp şi deshidratată.

Urmărește-ne peGoogle news
Bătrână din Galați, dată dispărută de 5 zile, găsită cu ajutorul unui câine polițist
Foto: Poliția Română

Conform IPJ Galaţi, în 28 iunie, poliţiştii au fost sesizaţi despre dispariţia unei femei în vârstă de 77 de ani din comuna Cavadineşti. Persoana ar fi plecat de acasă în 27 iunie şi, întrucât nu a mai revenit la domiciliu, una dintre fiicele acesteia a semnalat acest lucru la Poliţie.

În sprijinul poliţiştilor din cadrul postului de poliţie Cavadineşti, au venit colegi de la posturile de poliţie arondate Poliţiei Oraşului Bereşti, precum şi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Au fost cooptaţi la căutări şi membrii comunităţii din care face parte femeia dispărută, fiind efectuate verificări în acest sens în intravilanul şi extravilanul localităţii Cavadineşti.

Sâmbătă, încă de la primele ore ale dimineţii, la aceste căutări s-a alăturat şi agentul principal Anca Gabriela Axinte din cadrul Serviciului Criminalistic Galaţi, conducător al câinelui de urmă San (poreclit Sultan), iar în jurul orei 10:00, câinele i-a condus pe poliţişti într-o zonă aflată în intravilanul comunei Cavadineşti, o zonă izolată cu multă vegetaţie (mărăcini, arbuşti) şi cu multe râpe, unde bătrâna a fost găsită în viaţă, dar într-o stare avansată de deshidratare şi cu mai multe zgârieturi la nivelul feţei, al membrelor superioare şi inferioare.

Persoana a fost preluată de un echipaj de la Ambulanţă şi transportată la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conform poliţiştilor, femeia s-a rătăcit în pădure.