Ursula Von der Leyen: Polonia nu îndeplineşte cerinţele pentru a primi fonduri europene pentru redresarea post COVID-19

Comisia Europeană (CE) consideră că ultimele modificări aduse sistemului judiciar polonez sunt insuficiente pentru a permite acordarea fondurilor UE menite să stimuleze economia şi să sprijine redresarea în urma pandemiei de COVID-19, transmite dpa.

Urmărește-ne peGoogle news
Ursula Von der Leyen: Polonia nu îndeplineşte cerinţele pentru a primi fonduri europene pentru redresarea post COVID-19
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

Noua lege privind sistemul disciplinar pentru judecători se află încă în analiză, a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Dar pot spune deja că această nouă lege nu asigură că judecătorii pot pune la îndoială statutul altui judecător fără a risca proceduri disciplinare", a adăugat ea. Acest lucru a trebuit să fie clarificat înainte ca prima tranşă să poată fi eliberată, a confirmat von der Leyen, citată de Digi24.

De luni de zile, CE blochează eliberarea a miliarde de euro pentru Polonia ca urmare a deficienţelor flagrante din sistemul judiciar polonez.

În ultima perioadă, CE a convenit cu guvernul de la Varşovia asupra condiţiilor pentru plata a până la 35 de miliarde de euro.Varşovia a presupus că dizolvarea unei camere de disciplină controversate pentru judecători nu ar contraveni acestor condiţii.

Camera disciplinară a Curţii Supreme, înfiinţată în 2018, s-a aflat în centrul reformelor judiciare urmărite de guvernul naţionalist conservator al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS). Această cameră disciplinară avea puterea de a pedepsi şi de a demite orice judecător

În iulie anul trecut, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât că sistemul disciplinar judiciar din Polonia a încălcat legislaţia UE. Conform criticilor, independenţa justiţiei este subminată, iar ingerinţa politică facilitată.

Preşedinţa CE, Ursula Von der Leyen, se află în Cehia, unde vineri a fost lansată preşedinţia ţării la Consiliului Uniunii Europene în cadrul unei reuniuni comune a guvernului ceh şi a Comisiei Europene.