Nicolae Ciucă: Au scăzut prețurile la carburanți, se vede clar în benzinării. Avem cele mai scăzute prețuri din Europa

Premierul României, Nicolae Ciucă, a scris vineri, 1 iulie 2022, pe Facebook că prețurile la carburanți au scăzut. „Este o realitate care se vede în dimineața aceasta în benzinării”.

Urmărește-ne peGoogle news
Nicolae Ciucă: Au scăzut prețurile la carburanți, se vede clar în benzinării. Avem cele mai scăzute prețuri din Europa
Foto: Nicolae Ciucă/Facebook

Premierul a atras atenția că este important ca, în perioada următoare, instituțiile avizate – ANPC, ANAF și Consiliul Concurenței – să urmărească situația din teren pentru a lua „măsuri imediate”.

„Instituțiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenția: ordonanța de urgență în ceea ce privește compensarea și ordonanța anti-speculă”, a adăugat Ciucă.

„Pentru transportatori, este deja în vigoare schema de ajutor care compensează adițional parte din prețul litrului de carburant, program cu o valoare de 60 milioane de euro”, a scris premierul României.

Prin acest pachet de măsuri, am evitat penuria și raționalizarea carburantului – așa cum se întâmplă deja în alte state – și am generat o scădere a prețului pe care bugetul de stat să o poată susține fără a afecta masiv alte sectoare”, a mai scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

Avem unul dintre cele mai scăzute prețuri la carburant din Europa și trebuie să rămână așa”, a conchis premierul.