Modificările fiscale agreate de Coaliţie: Deduceri pentru românii cu venituri sub 4500 de lei - Creşteri de TVA pentru restaurante, locuinţe şi băuturi cu zahăr

Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit, miercuri seara, pentru a dezbate pachetul de măsuri fiscale. Pe lângă pachetul fiscal propus de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, în coaliție s-a decis să se facă unele deduceri pentru românii care câștigă un venit mai mic de 4.500 de lei.

Iun 30, 2022 - 11:08
Iun 30, 2022 - 11:31
Urmărește-ne peGoogle news
Modificările fiscale agreate de Coaliţie: Deduceri pentru românii cu venituri sub 4500 de lei - Creşteri de TVA pentru restaurante, locuinţe şi băuturi cu zahăr
Foto: Guvernul României

Coaliția pregătește deduceri fiscale pentru românii care câștigă un venit mai mic de 4.500 de lei brut.

Potrivit unor surse citate de realitatea.net, vor fi modificări și în ceea ce privește contractul part-time. Contribuțiile pentru contractele part-time vor fi plătite la nivelul salariului minim, dacă angajatul are un singur contract, cu unele excepții.

Coaliția ia în calcul și ridicarea plafonului în ceea ce privește TVA-ul pentru clădiri. Se va plăti TVA de 5% doar pentru o locuință până la plafonul de 600.000 de lei și până în 80 mp utili.

Adrian Câciu a menţionat, miercuri, că ordonanţa care va face referire la noile măsuri fiscale urmează să fie pusă în transparenţă şi speră că se va aproba săptămâna viitoare.

„Noi avem o reformă de făcut în PNRR, asta e singura referire pe care o fac azi la regimul fiscal. La fiecare criză, România s-a dat la o parte şi a spus ”amânăm să facem ceva că e criză”. De 30 de ani e în crize sau motive pentru a amâna. Reformele din PNRR nu se amână!”, a spus Adrian Câciu.

Întrebat dacă măsurile vor mai putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, dat fiind că trebuie aprobate cu șase luni înainte, ministrul a răspuns: „Se poate face. Pentru cei care susţin cota unică, să nu uite că a fost anunţată pe 30 decembrie şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Nu vom fi în situaţia aceea, va fi timp pentru ca toată lumea să facă schimbări”.

Potrivit G4Media, coaliția a decis următoarele măsuri:

DEDUCERI

  • Venituri până în 4.500 de lei, cu un impact bugetar de 3 miliarde lei/an până în 2023
  • Tinerii până în 26 de ani, deduceri de 15% din impozitul pe venit cu valoare maximă de 383 de lei
  • Deduceri pentru familiile care au copii (doar unul dintre părinți) 100 de lei/copil dacă copiii sunt înscriși la o formă de învățământ. (De la 4 copii in sus impozit pe venit zero)

CONTRACTELE PART TIME

  • Contractele part time cu contribuții ca salariu minim pe economie, daca persoana are doar un singur contract de muncă.
  • Excepție vor face elevii/studenții care au vârsta până la 26 de ani, persoana care urmează o formă de ucenicie, pensionarul care beneficiază de pensie din sistemul public, persoane fizice care realizează venituri din salarii având mai multe contracte de munca cu timp parțial sau întreg iar valoarea cumulată din salarii depașeste salariul minim pe economie, persoanele cu dizabilități

DIGITALIZAREA ANAF

  • După procesul digitalizării s-ar putea introduce gradual impozitul pe venitul global

ACCIZE

  • Alcool, 20% acciza – 6 bani/litru – de la 1 ianuarie
  • Țigări, crește cu 31 de lei acciza, 60 de bani/pachet – de la 1 august
  • Combustibil – acciza neschimbată, sub condiția ca din paritatea leu-euro sa nu scadă

TVA

  • Restaurante, catering, hoteluri – de la 5 la 9%
  • Locuințe – TVA 5% doar pentru o locuință până la plafonul de 600.000 de lei, dar și până în 80mp2 utili.
  • Băuturi cu zahar – de la 9 la 19% (intra și berea fără alcool)

IMPOZIT PE TRANZACȚII IMOBILIARE LA PERSOANE FIZICE

  • Se excludere deducerea de 90.000 de euro/imobil vândut
  • Se trece la impozitare de 1% pentru o locuință mai mare de 3 ani și impozit 3% pentru imobile de până în 3 ani (excepție moșteniri)
  • Se va elimina COTA FORFETARĂ PENTRU IMPOZITUL PE VENIT DIN CHIRII

IMPOZIT PROPRIETATE

  • Pe grila notarială
  • Nu se mai face diferență între pers fizică versus persoană juridică
  • Se face clasificare de „rezidețial” și „nerezidențial
  • Pe rezidential, impozitul – 0,1-0,2% si pe nerezidentiale 1 – 1,3%

MICROINTERPRINDERI

  • Reducere plafon cu 500.000 euro
  • Limitare deținere control Maxim 3 microinterprinderi
  • Limitarea obiectului de activitate
  • Cel putin un angajat
  • Dividende de la 5% la 8%
  • Se elimina scutirile pentru companiile de stat si pensiile private

PFA

  • scăderea plafonului de la 100.000 de euro la 25.000 euro/anual

JOCURI DE NOROC

  • Se impozitează 40% din câstig (orice câstig), dar se va face analiză privind modalitatea de impozitare la nivel UE pentru a se aplica un model

AGRICULTURA/CONSTRUCȚII

  • Scăderea palfonului de la 30.000 lei la 10.000 lei pentru facilități fiscale

BENEFICII

  • Limitarea beneficiilor salariale impozitate favorabil la 33% (venituri anuale)

VENITURI EXTRA SALARIALE

  • Sub 6 salarii minime brute – fara contributii
  • Între 6 si 12 salarii minime brute – contributii pt 6 salarii minim
  • Între 12 si 24 salarii minime brute – dau contributii cat pt 12 salarii minime
  • Peste 24 salarii minime brute – contributii ca pt 24 de salarii minime