Un copil de 8 ani a murit înecat, miercuri seara, în râul Someș

Un copil de 8 ani s-a înecat, miercuri seara, în râul Someş, unde făcea baie, alături de mai mulţi prieteni.

Iun 30, 2022 - 08:11
Urmărește-ne peGoogle news
Un copil de 8 ani a murit înecat, miercuri seara, în râul Someș
Foto: ISU Sălaj

ISU Sălaj precizează, potrivit realitatea.net, că, în seara zilei de miercuri, Garda de Pompieri Ileanda a fost solicitată să intervină pentru a căuta un copil, în vârstă de opt ani, care a dispărut în râul Someş, pe raza localităţii Fodora.

Potrivit informaţiilor primite de pompieri, minorul ar fi intrat în apă cu alţi copii, însă nu ar mai fi fost văzut ieşind din râul Someş.

Au fost executate misiunile de căutare cu ajutorul bărcii pneumatice. A fost solicitat în sprijin un echipaj de scafandri de la ISU Bistriţa Năsăud şi două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Jibou. În cele din urmă, copilul a fost găsit, a fost extras, iar echipajele medicale au făcut manevrele de resuscitare”, au transmis reprezentanţii ISU Sălaj.

În pofida eforturilor echipajelor medicale, copilul nu a răspuns manevrelor şi a fost declarat decedat.