Cererea fostului președinte Traian Băsescu, de recăpătare a privilegiilor, în procesul cu SPP, a fost respinsă de magistrați

Cererea fostului președinte, prin care solicită suspendarea hotărârii SPP de retragere a pazei și mașinii, a fost respinsă, însă apar îndoieli cu privire la constituționalitatea legii în baza căreia Serviciul de Pază și Protecție a luat această decizie.

Urmărește-ne peGoogle news
Cererea fostului președinte Traian Băsescu, de recăpătare a privilegiilor, în procesul cu SPP, a fost respinsă de magistrați
Foto: Traian Băsescu/ Facebook

Traian Băsescu a deschis la Curtea de Apel Bucureşti un proces împotriva Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în care solicită anularea deciziei prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie şi pază cuvenit foştilor preşedinţi. Este al doilea proces deschis de Traian Băsescu, după cel în care a solicitat judecătorilor suspendarea efectelor hotărârii SPP, informează Realitatea.net.

În calitate de şef al statului, în perioada 2004 – 2014, Traian Băsescu beneficia de o serie de privilegii. Astfel, el a primit în folosinţă gratuită o vilă de protocol pe strada Gogol din Sectorul 1 al Capitalei, avea indemnizaţie şi dispozitiv de protecţie şi pază de la SPP.

În baza Legii nr. 406/2001, modificată ulterior, foştii preşedinţi pierd dreptul la aceste beneficii dacă o instanţa a constatat prin decizie definitivă că au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Cum Traian Băsescu a primit în luna martie, la Instanţa supremă, o decizie definitivă că a fost colaborator al Securităţii, RA-APPS l-a notificat că are la dispoziţie 60 de zile să părăsească vila de protocol, iar pe 28 martie, SPP l-a anunţat că nu mai beneficiază de dreptul la protecţie şi pază din partea Serviciului.