Fostul trezorier al PSD, trimis în judecată, după ce a recunoscut că a folosit subvențiile primite de partid pentru vacanțe exotice

Procurorii DNA anunță că Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD și fost deputat social-democrat, aflat în detenție, și-a recunoscut vinovăția într-un dosar privind subvențiile pentru partid.

Iun 29, 2022 - 16:40
Urmărește-ne peGoogle news
Fostul trezorier al PSD, trimis în judecată, după ce a recunoscut că a folosit subvențiile primite de partid pentru vacanțe exotice
Foto: Mircea Drăghici

Procurorii precizează că au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției, punctând că Drăghici este acuzat de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată și delapidare, în formă continuată.

Conform comunicatului, în acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, Drăghici Mircea Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, ar fi utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea și/sau cazarea în destinații turistice exotice a sa și a altor persoane”.

Din această sumă, 231.040 lei ar fi reprezentat o parte din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Pe parcursul urmăririi penale s-au depus într-un cont deschis de ANABI pe numele inculpatului, sumele reprezentate de paguba cauzată și cheltuielile judiciare efectuate în etapa urmăririi penale, fiind dispuse măsuri asiguratorii pe acele sume de către procurorii DNA”, informează procurorii.

DNA punctează că în prezența avocatului, Drăghici a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, și anume șase ani închisoare cu executare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de trei ani după executarea acesteia, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (trezorier partid politic) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Anterior, Drăghici a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, fiind condamnat la o pedeapsă de cinci ani închisoare cu executare.

Pedeapsa de acum include și cei cinci ani de inchisoare primiți în acel prim dosar.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii luate în cauză, notează procurorii.